Candidații se alintă. Și dau din colț în colț

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Așa ceva nu s-a mai întâmplat în nicio campanie electorală. Ca niciunul dintre șefii partidelor politice să nu-și anunțe decizia, de altfel cât se poate de firească, de a se angaja în cursa prezidențială. Politica înseamnă o luptă cinstită pentru putere, atunci când politica este ea însăși cinstită. Și orice șef de partid se descalifică dacă refuză să se angajeze în bătălia pentru câștigarea unui mandat prezidențial. De ce se codesc și de ce se alintă șefii partidelor politice, în condițiile în care, până una alta, au decis ca prezidențialele să se desfășoare anticipat?
Vreau să fiu cât se poate de clar în cele ce urmează. Competiția pentru alegerile prezidențiale este nu numai cât se poate de legitimă, în condițiile în care republica România este legitimă, dar în același timp extrem de utilă pentru fiecare lider de partid care, indiferent dacă va câștiga sau nu va câștiga, ar putea să aibă oportunitatea de a pune pe tavă în ore de maximă audiență cele mai importante obiective ale formațiunii politice pe care o reprezintă. Să ne reamintim că UDMR, un partid care este exclus să câștige alegerile prezidențiale, în condițiile în care oricât s-ar mobiliza nu poate accesa mai mult de 6% din voturile cetățenilor, a participat prin președintele său întotdeauna la alegerile prezidențiale. În acest an, pentru prima dată, asistăm la un fenomen nu numai ciudat, dar și periculos în ceea ce privește exercițiul democrației. Oare de ce?

Marcel Ciolacu, liderul celui mai important partid politic din România, se codește și se alintă. Spunându-ne că decizia sa de a candida sau nu va fi luată în luna iunie. Este același Marcel Ciolacu care a susținut devansarea alegerilor prezidențiale și comasarea acestora cu cele parlamentare. Ieri ne-a explicat că nu este deloc exclus ca împreună cu PNL să opteze pentru un candidat comun și a făcut imediat două precizări extrem de importante. Prima, care ne arată că PSD aleargă în această competiție cu coada între picioare, este că acest partid a suferit eșec după eșec în ultimele campanii prezidențiale. Ar trebui să înțelegem deci că nemaidorind să-și asume o nouă înfrângere, ar fi gata să se arunce în brațele frățiorului mai mic, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. A doua precizare este încă și mai interesantă. El comunică opiniei publice faptul că președintele în exercițiu are obligația constituțională de a-l desemna candidat de premier pe președintele partidului care în alegerile parlamentare, simultane cu cele prezidențiale, va obține cele mai multe voturi. Cu atât mai mult – asta se subînțelege – cu cât acest partid, recte PSD, se va prezenta la Cotroceni în alianță cu PNL. Așadar, ca să trag o primă concluzie, Marcel Ciolacu ne plasează pur și simplu într-o nebuloasă, care are mai multe necunoscute decât pot eu enumera în această analiză.

Un alt virtual candidat prezidențial, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, și-a plasat pe străzile și autostrăzile patriei uriașe afișe, care sugerează dorința sa de a candida și de a reprezenta apoi România în următorii cinci ani. Mai puțin ambiguu decât Ciolacu, Ciucă a afirmat de câteva ori că președintele PNL are obligația de a reprezenta partidul, candidând la alegerile prezidențiale. Atâta doar că, pentru a-și întări spusele, Ciucă ar mai fi trebuit să facă un lucru elementar. Și anume să convoace un congres al partidului, care să-l desemneze pentru o asemenea candidatură. Ceea ce încă nu s-a întâmplat. Este de presupus că Ciucă așteaptă să vadă în prealabil ce se va întâmpla la alegerile locale comasate cu cele europarlamentare. Nu este un secret pentru nimeni că mai există o practică în PNL. Și anume ca atunci când rezultatele la locale sau europarlamentare sunt sub așteptări, președintele, la pachet cu întreaga conducere executivă, să demisioneze. Ciucă amână momentul în care își va anunța ferm candidatura pur și simplu pentru că nu este sigur că PNL va obține rezultate care să nu-l pună în situația de a demisiona.

Și fiindcă tot vorbim despre demisii, mai există un scenariu care îl vizează direct pe Marcel Ciolacu. Acesta, în două rânduri, e adevărat, când era pe cai mai mari decât este astăzi, a afirmat că dacă la europarlamentare sau la locale PSD va obține rezultate mai slabe decât la alegerile anterioare, va demisiona. Realist vorbind, asumându-și conducerea Executivului României și făcând atât de multe greșeli ce pot fi și sunt penalizate electoral, PSD ar trebui să se aștepte la un eșec relativ în alegeri și, prin urmare, la demisia lui Ciolacu din fruntea partidului. Dacă nu va mai fi președinte, va mai fi însă susținut pentru poziția de premier?

Sunt convins că Marcel Ciolacu, ca de altfel și Nicolae Ciucă, au luat în calcul și posibilitatea retragerii lor din terenul de joc înaintea prezidențialelor. Și probabil așa se și justifică modul absolut caraghios și rușinos în care cei doi lideri ai struțo-cămilei se alintă și se codesc să se înscrie oficial în cursa prezidențială. De ce și-e frică, nu scapi! Dar într-o asemenea eventualitate, probabil că, într-adevăr, cel mai convenabil pentru cele două partide în tentativa lor de a ieși cât de cât cu fața curată și de a se transforma într-un singur partid-stat este să dea cu banul și să desemneze un candidat comun. Iar pentru a nu se încăiera, vor recurge din nou la soluția unui așa-zis independent. Probabil un doctor Cîrstoiu 2. Dacă nu care cumva îl vor desemna pe Mircea Geoană, care se încălzește la greu pe tușă, făcându-se că nu bagă de seamă că rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îi dă la gioale fie la comanda Casei Albe, fie la comanda SRI, fie sub ambele comenzi.