Prima pagină » National » Caniculă în sudul țării, vânt puternic în est și ploi torențiale în centru: meteorologii au actualizat prognoza de vreme
Caniculă în sudul țării, vânt puternic în est și ploi torențiale în centru: meteorologii au actualizat prognoza de vreme

Caniculă în sudul țării, vânt puternic în est și ploi torențiale în centru: meteorologii au actualizat prognoza de vreme

08 aug. 2026, 11:21,
Andreea Ciobanu în National

Meteorologii au emis noi avertizări de caniculă, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii şi averse torenţiale însemnate cantitativ, valabile sâmbătă în mare parte din ţară.

Temperaturi ridicate în sudul țării

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă, în intervalul 10:00 – 21:00, va fi în vigoare un Cod galben ce indică un val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic ridicat. Zonele afectate sunt: Banat, Oltenia, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei.

Sâmbătă (8 august) valul de căldură va persista în Banat, Oltenia, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 37 de grade, a precizat ANM.

Judeţele vizate sunt: Timişoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Constanţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Vânt puternic în Moldova și Dobrogea

De asemenea, sâmbătă între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei, nordul Dobrogei.

Judeţele vizate sunt: Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi nordul Dobrogei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50 – 70 km/h. ANM a indicat că intensificări ale vântului vor fi local şi în vestul şi sud-vestul teritoriului, iar la rafală se vor atinge viteze de 40 – 45 km/h şi izolat de peste 50 – 55 km/h.

Vijelii în Muntenia, Oltenia și Transilvania

În plus, sâmbătă între orele 12:00 – 22:00, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale însemnate cantitativ.

Judeţele vizate sunt: Alba, Mureş, Harghita, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Potrivit ANM, în jumătatea de vest a Munteniei, estul Olteniei, sudul şi estul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h şi pe arii restrânse de peste 80 km/h), averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină de mici dimensiuni (1 – 2 cm). În intervale scurte de timp (1 – 3 ore), cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30 – 50 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul Olteniei, Munteniei şi Transilvaniei, a precizat ANM.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026