Prima pagină » Economic Local » Cantitate impresionantă de materiale pirotehnice, descoperită asupra unui bărbat
Cantitate impresionantă de materiale pirotehnice, descoperită asupra unui bărbat

Cantitate impresionantă de materiale pirotehnice, descoperită asupra unui bărbat

22 nov. 2019, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

Polițiștii de frontieră ieșeni au descoperit asupra unui bărbat nu mai puțin de 5.054 articole pirotehnice. Acesta nu deținea autorizație pentru a efectua operațiuni cu astfel de materiale. În urmă cu două zile, în jurul orei 9:30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul ITPF Iași a oprit un cetățean român, P.E., care transporta în brațe un colet voluminos.

La controlul bagajului s-a descoperit în interior cantitatea totală de 5.054 articole pirotehnice. Acestea fac parte din clasa P1, F2 și F3, fiind considerate periculoase.
În urma verificărilor s-a descoperit că P.E. nu deține autorizație pentru a efectua operațiuni cu astfel de materiale pirotehnice.

Bunurile au fost confiscate și sunt analizate de specialiști

Bărbatul a declarat faptul că a procurat respectivele produse de pe internet, de la un cetățean român, și urma să le folosească de sărbători.

„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului de comercializare a articolelor pirotehnice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Toate produsele pirotehnice au fost confiscate și au fost reținute în vederea continuării cercetărilor. În această perioadă a anului sunt întâlnite des astfel de cazuri, piața neagră fiind invadată de materiale pirotehnice ilegale

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 septembrie 2026
07 septembrie 2026