În ultima vreme, se vorbește tot mai multe despre carantina din București, având în vedere că numărul de cazuri din Capitală a crescut considerabil recent. Astăzi, 23 martie, rata de incidență a trecut deja de 6 la mia de locuitori, iar o posibilă măsură ce ar putea fi impusă este carantina totală pentru 14 zile sau chiar mai multe, până când lucrurile vor reveni la normal.
Intră sau nu Bucureștiul în carantină
În București a fost atinsă rata de infectare de 6 la mie. Astfel, incidența a ajuns la 6, 22. În mod normal, s-ar fi impus carantina în București din cauza acestui procent, dar se pare că încă nu se recurge la această măsurtă. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că nu este încă sigur acest scenariu și așteaptă rezultatul analizelor făcute de specialiști.
În astfel de situații, sunt luate în calcul mai multe detalii, precum presiunea pusă pe spitale, situația reală de acolo, stadiul vaccinării, motiv pentru care nu se poate impune carantina din prima.
„Sunt mai multe măsuri – asta am discutat şi cu colegii specialişti. Trebuie să aşteptăm ca specialiştii să se pronunţe, în funcţie de situaţie şi în funcţie de analiza pe care o vor face. Nu înseamnă că la 6 cazuri la mie, Capitala intră automat, legea nu prevede un astfel de mecanism. Legea spune că orice fel de măsură trebuie luată odată la propunerea specialiştilor – DSP sau INSP, depinde de gradul de acoperire al măsurii (…) – după care intervine o şedinţă de comitet de situaţii de urgenţă, care este un organ colegial, se discută acolo şi se ia o decizie.”, a explicat prefectul.
Încă de la început, s-a evitat carantinarea Capitalei și autoritățile intenționează să adopte mai multe măsuri prin care să aducă lucrurile la normal. Astfel, urmează că în aceste zile să fie stabilite mai multe restricții noi, valabile în București, având în vedere că rata de incidență a crescut considerabil.
Posibile măsuri în București
În București ar putea fi adoptate mai multe măsuri suplimentare. Astfel, toate restaurantele, barurile s-ar putea închide, iar acestea vor funcționa doar dacă dețin terase. Mai mult, se vor intensifica controalele în cazul agenților economici și, în cazul mall-urilor, numărul de persoane ar putea fi limitat, pentru a fi evitată aglomerația și pentru a se respecta distanțarea socială.
Cât despre școli, acestea ar putea fi închise și elevii se vor întoarce la cursurile online. Mai multe detalii vor oferi autoritățile la momentul potrivit, când se vor finaliza discuțiile.