Culinar

Care sunt lactatele care ne îngraşă

Publicat: 26 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Care sunt lactatele care ne îngraşă

Lactatele reprezintă o categorie vastă de produse alimentare, așadar este important să știm de care trebuie să păstrăm o anumită distanță, dacă nu vrem acumulări consistente de țesut adipos.

Mihaela Bilic a prezentat pe rețelele sale de socializare ce trebuie să știm despre brânzeturi și lactate. Atenție, produsele lactate și brânzeturile sunt două categorii de alimente total diferite.

Când vorbim despre lactate avem tendința să punem laolaltă toate produsele ce se obțin din lapte, din punct de vedere al concentrației de nutrienti, există 3 categorii diferite:

Care sunt lactatele care ne îngraşă

  • Produsele lactate includ laptele dulce sau bătut/sana/chefir, iaurturile, brânza proaspătă, cottage-cheese (perle de brânză) și urda; ele conțin sub 10% grăsime și peste 80% apă, pot fi consumate în cantitate mare (100-250g), zilnic sau de mai multe ori pe zi.
  • Brânzeturile (telemea, caș, mozzarella, brânza cu mucegai), cașcavalurile de orice tip și brânza topită sunt un concentrat din lapte; conțin 35-55% grăsime și se consumă în cantitate mică (25-50g), din când în când, pentru plăcerea gustului.
  • Untul și smântâna fac parte din categoria grăsimi și chiar dacă laptele este materia primă din care se obțin, ele se consumă precum uleiul, adică 1-2 linguri de smântână sau un cub de unt/zi.

În concluzie brânza îngrașă, laptele și iaurtul nu! Deci nu mâncați telemea cu sutele de grame, chiar dacă e fără pâine, conchide medicul nutriționist.

Adauga un comentariu