National

Carme Tănase, declarații pline de revoltă: „Până nu schimbăm mentalitatea, degeaba mergem la vot”

Publicat: 27 sept. 2020
Actrița Carmen Tănase
Actrița Carmen Tănase

Carmen Tănase s-a supărat pe politicieni și protestează la aceste alegeri. Așteaptă schimbarea mentalității, nu a oamenilor care se perindă în funcții. În timpul pandemiei, actrița a reusit să-și pună pe toată lumea în cap, cu opiniile exprimate răspicat, dar spune că nu-i pare rău.

Carmen Tănase a mai spus că această situație de criză a ajutat-o să-și stabilească prioritățile:

„Frica e cel mai mare dușman al nostru. În clipa în care te temi de absolut orice, ți se și întâmplă, parcă tragi rău, vibrația cea mai de jos e frica și atunci până la urmă asta e viața, cu bune, cu rele. Tot am fost amenințați, două săptămâni și gata, patru săptămâni și gata, șase săptămâni și gata. Au trecut șase luni și noi tot nesiguri suntem. Nu mai am curajul să îmi fac palnuri pe două-trei luni de acum înainte”.

Carmen Tănase: Nu a fost o perioadă ușoară

Actrița a mărturisit că a trecut printr-o perioadă dificilă:

„Când eram la pământ m-am ridicat singură. M-au ridicat responsabilitățile pe care le am față de cei apropiați mie. Peioada asta nu a fost ușoră și încă nu este, am fost departe de scenă și asta este cel mai important pentru noi. A venit Vlad Zamfiresscu cu o idee și am făcut un serial online, scris de Alex Popa, așa pentru plăcerea noastră, se cheamă „Discutabil”, despre șapte actori în izolare. Ne întâlneam pe Zoom și dezbăteam problemele moemntului. Facturile au fost plătite din ecoomii.

Nu merg la vot. Nu mă mai duc. Am experimentat până acum mersul la vot în fiecare an, timp de 30 de ani. A devenit o modă, mergem la vot să schimbăm. Până nu schimbăm mentalitatea, degeaba mergem la vot”,a mai spus Carmen Tănase.

Carmen Tănase, despre pandemia de coronavirus: „Copiii vor fi învățați să stea într-un pătrățel”

Carmen Tănase a vorbit despre efectele pandemiei asupra copiilor. Îndrăgita actriță spune că totul pare un plan bine pus la punct în care copiii sunt ținta, pentru că ei își vor forma personalitatea într-un mod total diferit decât au făcut-o generațiile anterioare din cauza restricțiilor care sunt impuse în ceea ce e numit tot mai des ‘noua realitate’.

„Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred. Eu tot refuz să-mi fie teamă.

Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută.

Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi – ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă?

Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit.

Carmen Tănase: „Copiii vor fi învățați să stea într-un pătrățel”

Generația noastră și-a făcut meseria, am trăit, a râs, s-a distrat, a mers în străinătate.

Oamenii aceștia care sunt acum tineri și mai ales copiii care sunt în formare acum, care acum își dezvoltă și sistemul imunitar, dar și absolut toate circuitele psihice, copiii aceștia vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici. Reflexul lor așa va fi format.

Să nu iasă din pătratul acela, pentru dacă vor ieși va fi nenorocire, moare bunicul acasă, să nu se apropie de colegul, să nu pună mâna pe el, pentru că e nenorocire, să nu vadă chipul educatoarei, chipul învățătoarei care acum zâmbește, acum este încruntată, acum vrea să-l mângâie, dar nu poate, să-l tragă de ureche, dar nu poate.

Pentru că așa se dezvoltă un copil. Noi mâncam fructe de pe jos, pentru că sistemul nostru imunitar e în comuniune cu natura, dar copiii aceștia sunt dezinfectați pe mâini de frică. Eu înțeleg părinții, dar cum se dezvoltă el? El nu mai are afect, se dezvoltă fără empatie!”, a spus Carmen Tănase.





Adauga un comentariu