Prima pagină » Sport » Cât a încasat până acum Simona Halep la Australian Open 2020
Cât a încasat până acum Simona Halep la Australian Open 2020

Cât a încasat până acum Simona Halep la Australian Open 2020

23 ian. 2020, 23:45,
în Sport

Simona Halep (28 ani), a patra favorită, a dominat meciul cu Harriet Dart (23 ani, 173 WTA), jucătoare venită din calificări, încheind conturile după o oră şi 17 minute, deşi s-a complicat pe finalul partidei. Simona Halep a început meciul cu break, dar imediat şi-a pierdut serviciul. Halep a luat apoi jocul pe cont propriu şi s-a desprins la 5-1, câştigând primul set cu 6-2, după 31 de minute. Halep a controlat debutul actului secund şi a avut 4-0 şi 5-1, a ratat o minge de meci la 5-2 şi pe fondul mai multe greşeli legate a permis britanicei să se apropie pe tabelă, la 5-4, şi chiar să aibă o minge de break (pentru 5-5), însă a găsit resursele să încheie meciul cu 6-2, 6-4.

Simona Halep a reuşit un as şi nu a avut nicio dublă greşeală, spre deosebire de Dart, care a comis 3. Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii (67%-56% la primul, 52%-29% la al doilea), britanica a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare (16-14), dar a făcut şi mai multe erori neprovocate (34-23). Halep (28 ani), care a pierdut în optimi la ediţia de anul trecut la Melbourne şi a jucat finala în 2018, şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari australieni (aprox. 100.000 de dolari) şi 130 de puncte WTA.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026