Prima pagină » Economic Local » Cât costă să fii student în România? Coșul minim, publicat de ANOSR
Cât costă să fii student în România? Coșul minim, publicat de ANOSR

Cât costă să fii student în România? Coșul minim, publicat de ANOSR

12 ian. 2026, 10:39,
Redacția BZI în Economic Local

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a făcut publică, luni, 12 ianuarie 2026, o analiză amplă privind costurile minime lunare ale unui student. Potrivit documentului, un student are nevoie de peste 2.000 de lei în fiecare lună pentru a putea continua studiile, într-un context marcat de tăieri bugetare, reducerea burselor și limitarea facilităților acordate de stat.

Coșul minim al studentului depășește 2.000 de lei pe lună! ANOSR avertizează asupra efectelor austerității din educație

Analiza publicată de ANOSR vine într-un moment în care sistemul de învățământ superior se confruntă cu reduceri semnificative de fonduri. Reprezentanții studenților susțin că măsurile adoptate în ultimul an au dus la pierderea sprijinului financiar pentru zeci de mii de tineri și au îngreunat accesul la educație, mai ales pentru cei din medii vulnerabile. Costurile pentru masă, cazare, transport, materiale de studiu și alte cheltuieli de bază depășesc cu mult valoarea burselor sociale acordate în prezent.

În acest context, ANOSR a transmis un mesaj public amplu, în care explică situația actuală a studenților, impactul austerității și solicitările adresate autorităților.

„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) lansează astăzi, 12.01.2026, în spațiul public, analiza Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student? – peste 2.000 lei lunar. Analiza clarifică situația costurilor minime pe care un student le are în fiecare lună pentru a se menține la studii, situația sprijinului oferit de stat acestora, explicând totodată importanța creșterii procentului de populație cu studii superioare și sprijinului acordat acestora pe parcursul întregului proces educațional, dar și avantajele acestor măsuri la nivelul statului.
Pe parcursul anului 2025, într-un context în care învățământul din România și studenții au fost ținta mai multor tăieri masive de drepturi fundamentale și cheltuieli necesare bunei funcționări, întreaga comunitate din educație a reacționat vehement, în permanență, încercând să justifice prin analize pertinente și puncte de vedere argumentate faptul că măsurile de reducere a fondurilor propuse și ulterior adoptate de Guvernul României destabilizează funcționarea sistemului de învățământ, descurajează continuarea studiilor și îngreunează parcursul educațional al tinerilor din România.
Anul 2025 a marcat începutul austerității în educație, anul tăierii fondului de burse cu aproximativ 52%, lăsând peste 40.000 de beneficiari fără sprijin, anul limitării reducerii de 90% a studenților la transportul feroviar, anul în care studenții de la învățământul cu taxă au devenit neeligibili pentru burse și în care statul acordă subvenții doar pentru 9 luni din cele 12.
Astăzi, 12.01.2026, aducem în atenția publică o analiză care fundamentează cheltuielile unui student ca fiind de cel puțin 2.027,99 lei în fiecare lună, având următoarele categorii de cheltuieli și sume minime acordate în acest sens: masă – 1.071 lei, cazare – 454 lei, materiale de studiu – 68 lei, transport local – 11,99 lei, îmbrăcăminte și încălțăminte – 234 lei, produse de uz casnic și igienă personală – 189 lei.
Având în vedere faptul că valoarea cuantumului minim al bursei sociale este de 925 lei, considerăm absolut nejustificate măsurile de austeritate din educație.
Solicitările ANOSR sunt: revenirea la alocarea fondului de burse pe 12 luni, creșterea fondului de burse, reintroducerea burselor pentru studenții la taxă și revenirea la reducerea de 90% la transportul feroviar pe toate rutele”, a transmis Sergiu Covaci, președinte ANOSR.

Reprezentanții studenților atrag atenția că fără măsuri urgente, accesul la educație superioară va deveni tot mai dificil, iar efectele se vor resimți pe termen lung la nivelul întregii societăți.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami!
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami! Puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc astăzi, 8 iunie 2026, în largul insulei Mindanao, din sudul Filipinelor, a declanșat alerte de tsunami. 5 persoane au fost confirmate ca decedate și sunt mai mulți răniți. Mai multe clădiri […]
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iunie 2026
09 iunie 2026