Prima pagină » Razboi în Ucraina » Cât de curând, Rusia ar putea câștiga un nou aliat în UE. Care este acesta
Cât de curând, Rusia ar putea câștiga un nou aliat în UE. Care este acesta

Cât de curând, Rusia ar putea câștiga un nou aliat în UE. Care este acesta

05 sept. 2023, 17:00,
în Razboi în Ucraina

Rusia lui Vladimir Putin ar putea câștiga un nou aliat în interiorul Uniunii Europene chiar la sfârșitul acestei luni, dacă actualul favorit la alegerile parlamentare din Slovacia, partidul Smer-SD condus de fostul premier Robert Fico, va confirma sondajele de opinie, scrie The Guardian.

Micuța Slovacie s-a dovedit unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei după începerea invaziei rusești anul trecut, aprobând numeroase ajutoare militare pentru Kiev. Dacă ar fi să ne raportăm la valoarea pachetelor de asistență raportat la populație, atunci Slovacia ar fi chiar printre cei mai importanți parteneri ai Ucrainei.

Printre altele, guvernul de la Bratislava a anunțat în martie anul acesta că va trimite avioane de luptă Kievului, modele MiG-29 modernizate. Slovacia a devenit astfel doar a doua țară care și-a luat angajamentul de a trimite avioane militare Ucrainei, anunțul Bratislavei venind la doar o zi după cel al Varșoviei.

Însă sondajele de opinie arată acum că la alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 30 septembrie favorit este fostul premier Robert Fico, un politician cunoscut pentru laudele aduse Moscovei și modelul său: premierul ungar Viktor Orban.

Dacă partidul lui Fico va câștiga alegerile parlamentare și acesta va reuși să formeze o coaliție de guvernare, Slovacia ar putea efectua o întoarcere de 180 de grade în ceea ce privește asistența pentru Ucraina și politicile sale mai largi în interiorul Uniunii Europene.

Robert Fico l-a acuzat pe Soros că i-a dat jos guvernul

Fico, un populist de manual, a fost premier al țării între 2006 și 2010, iar apoi din nou între 2012 și 2018, perioadă în care a vituperat împotriva Occidentului pentru electoratul său intern, dar a fost totuși atent să nu zgâlțâie ordinea internațională europeană.

Însă ceea ce s-a întâmplat apoi a zguduit Slovacia din temelii.

Ján Kuciak, un tânăr jurnalist de investigații care ancheta suspiciuni de corupție la adresa guvernului lui Fisco, în privința subvențiilor UE, dar și mafia italiană, a fost asasinat în februarie 2018 alături de logodnica sa, Martina Kušnírova.

În Slovacia au urmat cele mai mari proteste de la Revoluția de Catifea care a dus la căderea comunismului, zeci de mii de slovaci ieșind în stradă timp de luni de zile.

Fico a cedat în cele din urmă și a demisionat, nu însă înainte de a-l acuza pe miliardarul american George Soros că a finanțat protestele împotriva guvernului său.

Anul următor, Zuzana Čaputová, o fostă avocată și activistă de mediu, a câștigat alegerile prezidențiale iar câteva luni mai târziu aceasta a prezidat asupra formării unui guvern reformist.

La scurt timp după însă a început pandemia de COVID-19 și turbulențele aduse de aceasta. Slovacia a avut de atunci patru premieri, coaliții de guvernare succesive destrămându-se în contextul neînțelegerilor privind măsurile de combatere a pandemiei, inflației ridicate și a crizei costului de trai.

Cel mai recent guvern, cel condus de fostul premier Eduard Heger, a căzut în decembrie anul trecut în urma unei moțiuni de cenzură împotriva sa. El a asigurat interimatul funcției până în iunie, când a cerut președintelui eliberarea din funcție.

Slovacia ar putea intra din nou în orbita Rusiei după următoarele alegeri

Toate aceste turbulențe i-au permis o revenire remarcabilă lui Robert Fico, acesta virând și mai către dreapta în perioada de când este în opoziție. În ceea ce privește războiul din Ucraina el a denunțat „fasciștii ucraineni” și a criticat fiecare decizie a guvernului slovac de a trimite ajutoare Kievului.

El o numește pe președinta Čaputová ca fiind un „agent american”, în timp ce ea acuză o veritabilă „furtună informațională” a propagandei rusești în condițiile în care există informații potrivit cărora până la 2.000 de pagini de Facebook din Slovacia răspândesc propagandă anti-occidentală.

Čaputová a anunțat pe 20 iunie că nu va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale ce vor avea loc anul viitor.

În ceea ce privește alegerile parlamentare de la sfârșitul acestei luni, ultimul sondaj de opinie realizat în Slovacia, între 27 august și 2 septembrie, arată că partidul Smer-SD condus de Fico este cotat cu 21,6% din intenția de vot, cu aproape 6 procente peste Slovacia Progresistă, formațiunea de pe locul 2.

Însă în condițiile în care sondajele indică un nou scrutin cu rezultate puternic fărâmițate, Fico ar fi în pole position să încere să formeze un guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`