Când pornești agale pe strada Arcu din municipiul Iași, nu ai cum să nu observi stickerele lipite la toate colțurile și pe stâlpii de iluminat, cu chipul primarului Mihai Chirica. Nu rânjește, dar cu siguranța pare și el ofticat. Ieșenii au ajuns probabil la un nivel de saturație peste limită, suportând ani de zile bazaconiile pe care le face ‘prea iubitul’ lor edil.
„Pleacă, hoțule!”, este mesajul inscripționat pe stickere.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/chirica.jpg)
Ieșenii par sătui de ‘domnia’ lui Mihai Chirica
Nu de puține ori, ieșenii s-au plâns de atitudinea arogantă a primarului Chirica, ce este prea ocupat chiar și pentru a discuta cu cetățenii orașului pe care îl reprezintă. Ani de zile salariul său a venit din buzunarul omului de rând, cel ce și-a pus speranța în el în momentul în care a ștampilat în cabina de vot numele său. „Curat, murdar!”, ar spune Caragiale.
Acum însă, numele său se asociază doar cu îndemnul „Pleacă, hoțule!”.
Fara suparare, cam toata lumea il vede ca pe-un spagar, ca pe-un infractor. Nu toti suntem bugetari si nu toti lucram la primarie, dar sa fim sinceri, are 6 dosare penale. Le are din cer, din aer, le are degeaba ? Chirica este educat de Simirad si de Nichita. Ce putea sa iasa din el ? Plus averea si combinatiile pe care le are ? Cine poate sta la masa cu domnul primar Chirica ? Si apropo, de ce domnul primar fuge sa stea de vorba cu iesenii ? Are ceva de ascuns ? Un om care se ascunde, cam are probleme.
Un primar „adevărat”. Ne meritam soarta.
Adica stickerele puse de voi, noua trompeta haur?
Eu cred ca nu are rost schimbarea sa isi termine mandatul si pana atunci gasiti un primar pe care sa il iubeasca iesenii.Pentru schumbare se scheluiesc bani si timp si oricum tot nu va fi pe placul tuturor.
Sa – si justifice averea! Din salariul de primar o fi adunat atata avere??? Sa fim seriosi! In orasul asta nu misca nimic interesant si util ca sa atraga admiratie si respect pentru Chirica. Total dezinteres pentru acest oras. Niste tramvaie second hand din Polonia, flori in parcuri,da svem,banci de rusinea noastra in Copou ,balarii in tot orasul, iarba mai inalta decat noi, semafoare defecte, etc. etc lucrari publice de mantuiala, blocurile noi sufoca tot orasul si nu mai avem aer vara de caldura si betoanele blocurilor noi care rasar ca ciupercile dupa ploaie etc .etc.
Pentru JOKER- Le-o fi pus „HAUR”. le-o fi pus oricare alt partid, un lucru este sigur, nu s-a ocupat decat de buzunarul sau indiferent de unde ii vin banii. Si-a intarit masa de votanti cu acesti mari dezvoltatori imobiliari proveniti din crasmari, medici saraci, croitorese, oameni cu scoala vietii, etc si „bombardeaza” prin cateva ziare si televiziuni locale realizarile si proiectele lui idioate(barcute, pasaje pe sub rauri, curse de masini,CTP-ul pagubos si marile piete si targuri adormite din centrul orasului din , etc. ASTA e Chirica, iar de votat l-au mai votat si habarnistii din multinationale, impinsi de sefii lor, ce au acaparat terenuri, cladiri in centrul orasului.
Cei care au lipit trebuiau să pună poze și cu ei să vadă dacă lumea îi place așa mult cum cred ei. Ne este greață de toți politicienii iar Chirica a fost ales ne place ori nu om vedea la anu
fiind votat de 35k ,ce va mirati,restul a ti fost la gratar.latrati la luna!
Vom vedea la omul daca vă mai mangleste cu paranoia lui…!!
Adevarul este ca nici nu este alt candidat,cei care se baga ar avea bani lui dar sigur nu sunt pregatiti ptr o administratie ca Iasul!
PMI are in subordine mult incopetenti corupti …!!
Si asta datorita primarului!
Bravo Mihai! Grav e ca nu s-a schimbat mai nimic!In Iasi trebuie ales un primar nascut aici,nu un venetic care si-a lasat opincile la bariera,bun cunoscator a istoriei orasului,un om inteligent care a realizat ceva in viata(nu un impostor ordinar)! Ne trebuie un om cinstit,ferm,care iubeste Orasul!!
Bravooooooooo MIHAI! Eminescu intr- adevar a fost cel mai mare jurnalist al tuturor timpurilor!Nu este vorba numai de un primar al Iasului!!!! Este vorba de un guvern, presedinte roman ,premier roman cu sange de romani, cu iubire adevarata de tara si de propriul popor, cum este normal sa fie un primar, presedinte de tara, guvernul si premierul tarii toti astia care s- au calcat in picioare sa ne ceara voturile si apoi isi bat joc de noi slugile tradatoare si de tarisoara noastra. Marele nostru Eminescu daca ar invia ar muri subit in secunda urmatoare cand ar vedea ce mizerie, minciuna ,distrugere, este in ,Romania , in ce hal de distrugere este Romania si Romanii din cauza miseilor tradatori de la guvernare care au vrut doar voturi si dupa, fiecare doar cu interesele lui, de romani si Romania nu- intereseaza, slugoii puscariasi.
Cel mai mare măcelar de copaci de când e primar nu l-am votat niciodată și nici nu o să l votez.
Mafioții imobiliari sunt prea ”convingători”, degeaba va veni alt primar dacă șleatca de șpăgari din primărie nu e stârpită. Aș vota AUR dar mi-e frică că mulți hoți din PNL-PSD vor fugi acolo și din ce văd Simion îi primește cu brațele deschise. Om mai vedea
Penalul sa fie tras la răspundere e un hlizitor si zeflemist care se plimba pe la biserici sa-i puna pe popi sa-l ridice in slavi pentru campanie electorala mintind-ui ca le da bani pentru biserica dar nu le zice si de unde sunt banii. Din cauza lui Iasul are cele mai mari facturi din tzara