National

Cât va costa o vizită la dentist din 15 mai. Ce schimbări se produc

Publicat: 07 mai 2020

Printre măsurile de relaxare care vor intra în vigoare la 15 mai 2020 se numără și redeschiderea cabinetelor stomatologice. Medicii dentiști se tem, însă, că activitatea lor va fi afectată de noile regulie pe care trebuie să le respecte. De asemenea, stomatologii susțin că, înevitabil, prețurile pentru serviciile de stomatologie vor crește. Norina Forna, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, a explicat la Digi24 cum vor funcționa cabinetele dentare redeschise și cât de sigure vor fi ele pentru pacienți.

„Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de după 15 mai privind chiar lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19. Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate”, a declarat Norina Forna.

Prețuri stomatolog 2020. Pacienții vor fi triați și li se va lua temperatura. Cabinetele stomatologice vor funcționa doar pe bază de programare, iar în sala de așteptare va fi doar o persoană. Nu va fi permisă intrarea cu însoțitor, mai puțin în situațiile în care este vorba despre un minor sau o persoană cu dizabilități.

Cum se vor proteja stomatologii de riscul infecției

Medicii dentiști vor fi extrem de expuși pericolului de infecție COVID-19. Pentru a nu risca să contracteze virusul de la un pacient purtător, stomatologii vor avea nevoie de echipament de protecție. Pe lângă costumul special, medicii vor purta vizieră, ochelari, capelină, botoșei. Apoi, încăperile vor fi dezinfectate prin nebulizare.

„Nu vom putea folosi toate metodele de tratament pe care le foloseam înainte, până când nu va exista testare, un vaccin, un tratament eficient sau până când pur și simplu epidemia va fi stăpânită. Nu vom mai putea face detartraje cu ultrasunete, nu vom mai putea face fațete dentare sau alte tratamente care presupun utilizarea intensivă a frezelor cu turație înaltă cum este turbina”, a declarat stomatologul Luciana Popa.

Prețuri stomatolog 2020. Medicii spun că vor crește tarifele

Mai mulți medici au tras deja un semnal de alarmă că toate aceste măsuri sunt costisitoare. Prețul lor se va reflecta în tariful lor pentru fiecare pacient în parte. Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România cere, printr-o petiţie adresată Ministerului Sănătăţii, să elimine obligaţia cabinetelor stomatologice de folosi nebulizatoare. Petiţia a fost semnată de peste 8.500 de medici şi pacienţi, conform unui comunicat al A.M.S.P.P.R.

”Se solicită eliminarea cerinţei de a se dota cu nebulizatoare deoarece din punct de vedere al asepsiei / antisepsiei în cabinetul stomatologic acestea nu aduc un plus, în schimb vor pune o presiune financiară suplimentară pe pacienţi”, potrivit aceleiaşi surse.

Medicii au dat exemplul altor țări din Europa, unde nu s-au luat măsuri la fel de radicale. Astfel, în statele în care s-au relaxat măsurile, dentiștii au fost sfătuiți să ia măsuri de igienă, să se echipeze corespunzători și să trieze riguros pacienții.

„Din cauza costului ridicat al echipamentelor de protecţie şi a faptului că medicii sunt puşi în situaţia de a achiziţiona şi aparate de nebulizare, preţul tratamentului stomatologic este în creştere, independent de voinţa medicilor, fără să aducă beneficii terapeutice pacienţilor,” declară dr. George Mihai pentru Adevărul.

Cât va costa o vizită la dentist din 15 mai, de fapt

Toate măsurile pe care cabinetele stomatologice le vor lua din 15 mai 2020 pot fi citite aici. Pacienții care trec pragul cabinetelor vor completa un chestionar similar cu acesta:

Din cauza acestor măsuri, medicii stomatologi spun că sunt nevoiți să mărească prețurile, iar tarifele vor fi mai scumpe cu aproximativ 300 de lei.

„Costurile suplimentare sunt o realitate și ele nu vin din mărirea costurilor manoperei, a tratamentului, ele vor rămâne aceleași în cabinetul meu atât timp cât nu se măresc costurile la materiale, dar aceste costuri suplimentare vor reieși din utilizarea echipamentului de protecție și a mijloacelor de decontaminare”, este de părere Luciana Popa.

Și alți medici au anunțat că echipamente de protecție impuse, nebulizatoarele, dar și timpii morți în care nu se trateză pacienți, pentru că se dezinfectează sălile, se vor reflecta în costurile finale. Astfel, în 2020, ne putem aștepta ca prețurile la dentist să fie mărite cu sume între 100 și 300 de lei.





Adauga un comentariu