Potrivit sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a, majoritatea românilor consideră că România trebuie să rămână în Uniunea Europeană.
Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro). Vezi grafice AICI!
Sondajul de opinie, realizat în perioada 11 – 18 ianuarie 2022, este împărțit în șapte capitole, capitolul al IV-lea fiind dedicat opiniei românilor privind elemente de interes în relația dintre România și Uniunea Europeană, iar cel de-al V-lea patriotismului/ naționalismului economic[1].
Prezentarea grafică a acestor capitole poate fi descărcată accesând link-ul: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/01/31.01.2022-Capitolele-4-si-5-Sondaj-INSCOP-STG-GMF.pdf
Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group: „Percepția privind avantajele aderării la Uniunea Europeană s-a îmbunătățit semnificativ comparativ cu luna septembrie 2021, revenind la un nivel înregistrat anterior crizei politice de la finalul anului trecut. Pe de altă parte, subiectul ieșirii României din Uniunea Europeană (RO-Exit), deși se menține constant la un nivel de susținere de 20% și 25%, trei pătrimi din populație respinge atât ieșirea României din Uniunea Europeană, cât și ideea destrămării Uniunii Europene, motivațiile fiind cât se poate de pragmatice. Chiar și cei care cred că interesul național este prioritar în fața regulilor europene sunt de părere, în proporții covârșitoare, că este totuși în interesul național al țării ca România să rămână membră a Uniunii Europene. Per ansamblu, observăm că depășirea crizei politice de anul trecut, formarea unei coaliții largi, stabile, dar și sentimentul de insecuritate provocat de Rusia au revitalizat adeziunea la valorile și reperele euro-atlantice.”
Dan Andronache, vice-președinte True Story Project (TSP): „În contextul rezolvării crizei politice și încheierii negocierilor PNRR cu Comisia Europeană, observăm că parametrii ce oglindesc percepția publică asupra avantajelor apartenenței la Uniunea Europeana au revenit la cotele de acum 6 luni. Se păstrează această percepție la cote mai ridicate în special în segmentul tinerilor din zona urbană, cu studii medii și superioare. Dorința de emigrare sau cea de a lucra într-o companie multinațională sunt evident mai puternice în aceleași segmente, reflecție a curiozității, a dorinței de explorare și înțelegere a unor medii socio-economice de succes, de atingere mai rapidă a unor venituri decente și de a beneficia de infrastructuri mai eficiente și calitative precum cele educative, administrative, de transport și sociale.”
ANALIZA EXTINSĂ ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Capitolul 4: Național vs European
Avantaje vs. Dezavantaje ale aderării la UE
Punând în balanță toate implicațiile asupra vieții economice și sociale, asupra familiei și vieții personale, 54,9% dintre cei chestionați (față de 47,2% în septembrie 2021, 56,2% în iunie 2021 și 61,4% în martie 2021) consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 40,8% sunt de părerea contrarie (față de 46,1% în septembrie 2021, 35,1% în iunie 2021 și 35,2% în martie 2021). Nu știu sau nu răspund la această întrebare 4,3%.
Ieșirea României din Uniunea Europeană (Ro-Exit)
71,7% dintre români se opun ideii ca România să iasă din Uniunea Europeană, în timp ce 25,2% ar fi de acord cu o asemenea perspectivă și 3,1% nu știu sau nu răspund.
Destrămare UE
75,3% dintre respondenți nu ar dori ca Uniunea Europeană să se destrame în următorii ani. 19% își doresc o asemenea evoluție, iar 6,7% nu știu sau nu răspund.
Rolul UE în dezvoltarea economică a României
Afirmația „În viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene” întrunește acordul a 63,2% dintre cei intervievați (față de 57,8% în septembrie 2021, 62,9% în iunie 2021). 29,4% consideră că „în viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara Uniunii Europene” (față de 32,9% în septembrie 2021 , 27% în iunie 2021), iar 7,5% nu știu sau nu răspund.
Reguli europene vs. interese naționale
29,4% dintre români sunt de părere că, în calitate de stat membru, România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar și atunci când îi sunt afectate interesele naționale (față de 27,3% în septembrie 2021 și 28% în iunie 2021). 68,4% consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE (față de 68,5% în septembrie 2021 și 64,8% în iunie 2021). 2,2% nu știu sau nu răspund.
Interesul național în context UE
Dintre respondenții care consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE (ceea ce reprezintă 68.4% din eșantion) 72,9% (respectiv aproximativ jumătate din totalul populației) sunt de părere că este în interesul național al României ca țara să rămână în Uniunea Europeană. 24,7% (respectiv 17% din totalul populației) cred că ieșirea din Uniunea Europeană NU ar afecta interesele naționale ale țării
Admiterea României în spațiul Schengen
La întrebarea „Din ce cauză credeți că România nu a fost încă admisă spațiul Schengen, zona de liberă circulație din Uniunea Europeană, fără controale la frontiere, deși majoritatea statelor europene sunt de acord cu aderarea țării noastre?” 42,1% din populație consideră că țara noastră nu a îndeplinit toate criteriile de aderare (față de 43,5% în martie 2021), 50,8% sunt de părere că unele state europene blochează aderarea României din motive economice (față de 50,2% în martie 2021). Nu știu sau nu răspund 7,1%.
Capitolul 5: Patriotism/naționalism economic
Intenția de emigrare
77,9% declară că preferă să trăiască și să muncească în România, în timp ce 21,5% spun că dacă ar avea posibilitatea, ar prefera să trăiască și să muncească în Europa sau SUA. Procentul non-răspunsurilor este de 0,5%
Companie multinațională vs companie românească
69,9% declară că preferă să lucreze într-o companie românească din România, în timp ce 26% spun că preferă să lucreze într-o companie străină care activează în România. Procentul non-răspunsurilor este de 4,1%
Calitatea produselor din piața românească
71,8% cred că firmele străine vând pe piața românească produse calitativ inferioare față de cele pe care le vând în alte țări, în timp ce 24,2% sunt de părerea contrarie. Procentul non-răspunsurilor este de 4%
Unirea cu Republica Moldova
Întrebați dacă sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România, 74,5% dintre respondenți răspund afirmativ, 21,1% răspund negativ, iar 4,3% nu știu sau nu răspund.
DATE METODOLOGICE
Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.
Primele trei ediții au fost realizate în martie, iunie septembrie 2021, putând fi consultate pe pagina https://www.strategicthinking.ro/category/proiecte/
STRATEGIC THINKING GROUP – Asociația Grupul de Gândire Strategică (www.strategicthinking.ro) este un think tank avangardist care își propune să furnizeze o platformă civică activă dedicată încurajării reflecției și a gândirii strategice prin analize, studii și cercetări de profunzime. STRATEGIC THINKING GROUP sprijină dezbaterile publice bazate pe utilizarea riguroasă de date științifice și evaluări structurate în vederea elaborării de contribuții de substanță pentru dezvoltare și progres în domenii relevante din sectorul public și privat.
TRUE STORY PROJECT – True Story Project (www.truestoryproject.ro) reprezintă o sursă de știri și analize verificate, relevante și de interes despre România și bazinul Mării Negre în contextul geopolitic internațional. TSP își propune realizarea unei informări bazate pe adevăr, promovarea valorilor statului de drept și a economiei de piață și stimularea gândirii critice la nivelul populației.