Preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţă că a avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare, după scandalul provocat de declaraţiile acesteia privind votul la referendumul pentru familie şi că a decis convocarea Biroului Naţional al USR în această seară.
„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a transmis liderul USR, Cătălin Drulă, duminică, într-o postare pe Facebook.
Drulă mai spune că „USR are de dus o luptă grea și importantă în 2024”, iar „astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale. În fața unei guvernări corupte și a isteriei extremiste, avem cu toții nevoie de o schimbare reală. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi această schimbare”.
Elena Lasconi, desemnată cu doar două săptămâni în urmă cap de listă USR pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, a dezvăluit într-un interviu la Prima TV că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018.
„Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi.
Ulterior fiica Elenei Lasconi, Oana, a reacţionat dur într-un mesaj pe Instagram la afirmațiile mamei sale, tânăra declarându-se dezgustată şi anunţând că „această discriminare jegoasă” nu are loc la ea în familie şi din acest motiv nu o mai susţine pe mama sa din niciun punct de vedere.
Vezi această postare pe Instagram
Elena Lasconi, după ce propria-i fiica s-a declarat dezgustată de ea
Primarul oraşului Cîmpulung Muscel, Elena Lasconi, se declară dispusă să se retragă de pe lista USR pentru europarlamentare spunând că aşteaptă votul Biroului Naţional în acest sens, după reacţiile provocate de afirmaţia sa potrivit căreia a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională.
Ea precizează că niciodată nu a avut nimic împotriva relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex. În ceea ce priveşte poziţia sa în partid, subliniază că nu se agaţă de funcţii şi liste.
”Cu ce e compatibilă politica? După declarația mea de ieri în care am fost sinceră și am spus că din punctul meu de vedere căsătoria este între un bărbat și o femeie, s-au inflamat toate rețelele sociale. Îmi pare rău. Niciodată nu am avut nimic împotriva relațiilor dintre persoanele de același sex. Nu am nimic împotriva unui parteneriat făcut legal pentru a avea aceleași drepturi. Singura sensibilitate pentru mine ca persoană este asta: cuvântul căsătorie.
De 51 de ani trăiesc într-o societate în care căsătoria este între o femeie și un bărbat. Educația și formarea pe care le-am primit m-au adus în punctul acesta pentru că iubesc oamenii și lupt pentru drepturile lor. Am prieteni gay pe care îi respect, îi admir și îi susțin. Ei știu asta.
Lecția pe care trebuie să o învățăm în viața asta este iubirea. Mi se pare dureros să știi și să simți cu toată ființa ta că iubești oamenii și să constați că primești înapoi ură. Și pentru ce? Sunt pentru căsătoria dintre o femeie și un bărbat și pentru un parteneriat legal între persoane de același sex.
Cred în drepturile omului și în valorile europene la fel ca echipa din care fac parte. Ne diferențiază însă nuanțele.
Acestea fiind zise, eu nu mă agăț de funcții și liste. Pur și simplu muncesc cu drag pentru țara pe care o iubesc, pentru câmpulungeni, pentru România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare.
Atât. Eu îmi continui treaba de primar.
Am intrat în politică pentru a construi. Străzi, școli, spitale, comunități, dar mai ales punți către oameni. Voi continua să fac asta la Câmpulung și în orice moment al vieții mele publice și private.
Voi continua să fiu sinceră, asumată și autentică.”, a transmis Elena Lasconi.
O tradatoare mica care habar nu are ce e cu ea (fica lesbianca )
Usr se bazează pe voturile susținătorilor.Daca Lasconi a spus cu subiect și predicat că este ortodoxă, susține familia tradițională, dar respecta drepturile celorlalți, este exclusă automat.USR este un partid de lgbt și pro droguri.Intrebati-o pe Chichirau și va vaconfirma!Nu degeaba au dorit să voteze deținerea a 3 Gr de droguri pe persoană.
S-au inflamat lacheții de la USR.Până la anul ajung în marja de eroare a sondajelor
Niste penibili.
In locul ei vine Cezar BACIU!!! Tradatorul de partid, Anal-fabetul si ipocritul. A prins pos la Eco piata dar cica mai are de lins la c u r pe Mihaita!!!
Mare hahalera sio Drula asta.
Un partid de poponari și limbiste! Cum sa susții un astfel de concept de a se căsători persoanele de același sex?!!!! Dobitocilor!
Actul sexual sta la baza vietii. A-l perverti asa cum o fac homosexualii inseamna sa-ti bati joc de viata, sa-ti bati joc de viitor.
a
u
r
Drulă-Poulă. Cum naiba să te cheme așa ? Dacă era fată sigur îl chema Vidanja.
Uniunea Sugeți Românii
Doamna Lasconi, fiți vertebrală și țineți la valorile pe care le-ați moștenit. Cum D-zeu lucrează prin oameni și răspândește iubire așa și necuratul lucrează prin USR-iști și propagă homosexualitatea, LGBTQ, căsătoriile gay și traficul de droguri. Lăsații să zacă în kkatul lor în frunte cu șeful cu nume de falus.
Până aici, asta e picătura care a umplut paharul. USR m-a convins că nu are ce căuta în politică și că este doar paravanul drogaților și relațiilor homosexuale care încearcă să obțină avantaje pentru breasla lor de neaveniți.
Cosette, alta cu nume de closet.
Drulă, v-ați dus pe copcă cu voturile, ai băgat partidul în mocirlă cu ceea ce ai făcut.
Usr-ul trebuie scos inafara legii .toți sunt împotriva României. Sa nu voteze nimeni acești indivizi care au făcut prapat pe timpul pandemie. Dacă ajung la guvernare distrug ce a mai rămas din tara asta ei lucrează pentru cei ce vor sa ne distruga.