Cătălin Kegheș, zis Dezbrăcatu’ de la Cronica Cârcotașilor, a fost surprins de paparazzi în nordul Capitalei, în timp ce își spăla cu spor rulota în care trăiește.
Deși pe micul ecran bucură oamenii doar cu o prezență amuzantă, în viața reală, Dezbrăcatu’ este cât se poate de serios și responsabil. Starul de la Prima TV a fost surprins în timp ce își spăla singur rulota în zona Otopeni. Se pare că, comediantul este un pasionat înrăit al călătoriilor în natură. Cătălin obișnuiește să se plimbe des cu rulota pe care a achiziționat-o în mod express în această perioadă de pandemie, în care trebuie să stăm cât mai separați unii de ceilalți.
Vedeta de la Cronica Cârcotaşilor a decis să plece în concediu cu rulota personală de curând. Se pare că, înainte de a reveni la TV, actorul a străbătut România în lung şi-n lat. Dezbrăcatu’ revine din toamnă la job-ul care l-a consacrat.
„Asta e. Nu mai contează acum! A fost rău, a fost bine … ce este foarte important e că m-am întors acasă la Cronică, aşa că ne vedem în toamnă!”, a spus Codruţ Kegheş.
Dezbrăcatu’ are un băiat de 11 ani
Cătălin Kegheș are un băiat pe nume Ştefan, în vârstă de 11 ani, de care se ocupă în mod constant. Deşi împarte custodia copilului cu soţia sa, Codruţ îşi dedică timpul liber acestuia.
„Este un copil ce îmi doresc foarte mult ca în această viaţă să fie fericit, să aibă sufleţelul liniştit că tăticul şi mama lui sunt alături de el, chiar dacă suntem separaţi. Când vreau să fiu doar cu băiatul meu, sunt doar eu cu băiatul…”, a declarant Dezbrăcatu’, în urmă cu doi ani.
Viața zbuciumată a lui Codruț Kegheș. Și-a pierdut sora și fratele în accidente tragice
Cu un ochi râde, cu altul plânge! De ani de zile, ne-a amuzat şi ne-a făcut serile mai vesele, dar niciodată n-am ştiut ce se ascunde în sufletul lui. Omul responsabil cu umorul la Prima TV, la “Cronica Cârcotaşilor”, dar şi la noua emisiune, “Chef Dezbrăcatu”, are o poveste de viaţă sfâşietoare. Codruţ Kegheş ne-a vorbit, în exclusivitate, despre dramele prin care a trecut.
În spatele glumelor sale şi a zâmbetului politicos pe care îl afişează de fiecare dată, Codruţ este un om obişnuit, cu probleme, greutăţi şi drame din care mulţi poate nu şi-ar mai fi revenit. Vedeta tv a găsit însă mereu puterea de a depăşi cele mai grele momente şi de a-şi îmbărbăta şi susţine mama, o femeie greu încercată.
„Mama a mai fost căsătorită şi a avut doi copii. Din păcate, prima căsnicie s-a încheiat tragic: fostul ei soţ s-a spânzurat”, şi-a început prezentatorul povestea. „Mama s-a recăsătorit şi astfel am apărut eu pe lume. M-a născut la 40 de ani. Din păcate, şi sora, şi fratele meu au avut un destin tragic. Sora mea a murit chiar de ziua mamei, pe 8 noiembrie 1979, la 26 de ani, pentru că a fost muşcată de un câine turbat”, ne-a dezvăluit Codruţ Kegheş.
Destinul le-a mai rezervat încă o tragedie, la şapte ani distanţă.
”Fratele meu a murit şi el când avea 30 de ani. A căzut peste el o poartă la serviciu şi a murit pe loc. Am încercat mereu să fiu alături de mama, să o încurajez şi să o iubesc. Acum, ea este foarte bolnavă şi de multe ori îmi spune că am fost trimis de Dumnezeu pentru a avea grijă de ea. Aş vrea să spun că omul din spatele lui “Cătălin Dezbrăcatu” este un om normal. Chiar dacă are problemele lui, ca orice alt om totuşi, zâmbetul este mai important decât orice”, ne-a mărturisit Codruţ, care revine de azi pe micile ecrane de la Prima TV, de la ora 20.30, cu „Cronica Cârcotaşilor”.