Cătălin Măruță a anunțat cooptarea lui Peggy în podcastul Acasă la Măruță, marcând un nou început după PRO TV.
Podcastul Acasă la Măruță: Peggy, parte din noua echipă
La scurt timp după încheierea colaborării cu Pro TV, Cătălin Măruță își mută energia și proiectele în online. Prezentatorul a dezvăluit că una dintre persoanele alături de care a lucrat ani la rând i se alătură acum în noua formulă a podcastului Acasă la Măruță. Este vorba despre Peggy, cunoscută de echipa vechelui show și deja prezentă în platoul noilor filmări.
Emisiunea „La Măruță” a ieșit din grila postului după 18 ani de difuzare, ultima ediție fiind transmisă pe 6 februarie. Finalul producției a însemnat și începutul unei reorganizări profesionale pentru prezentator, care a ales să păstreze aproape oameni alături de care a construit o relație solidă în timp.
Măruță și Peggy au lucrat împreună aproape două decenii. Tocmai această continuitate a cântărit în decizia de a merge mai departe împreună, chiar dacă proiectul are acum o altă formă și un alt spațiu de desfășurare.
Mesajul transmis de Cătălin Măruță
Anunțul venirii lui Peggy a fost însoțit de un mesaj amplu, în care prezentatorul a vorbit despre legături, loialitate și importanța oamenilor din spatele camerelor.
„Uneori, „acasă’ nu e doar un loc. Sunt oamenii pe care îi aduni lângă tine, chiar și atunci când începe un capitol nou. Astăzi, Andra și Peggy s-au reîntâlnit pentru prima dată în noul spațiu al podcastului.
Se știu de mult timp, din anii în care fiecare zi începea pe platou, dar momentul ăsta a avut ceva special… pentru că a însemnat un nou început, împreună. Pentru mulți, Peggy a fost „femeia de curățenie a platoului’. Pentru noi, a fost omul care, timp de 18 ani, a avut grijă de spațiul în care s-au spus mii de povești. Discretă, dar esențială. Și poate că cel mai frumos lucru este că nu mergem mai departe singuri.
Am avut lângă mine colegi care au fost trup și suflet 18 ani, oameni care astăzi continuă să fie implicați în alte proiecte, pentru că sunt foarte buni în ceea ce fac. Iar asta nu poate decât să mă bucure și să mă facă mândru de drumul nostru.
Bucuria de a fi la podcastul „Acasă la Măruță’ vine din lucruri mici: o îmbrățișare sinceră, o mână întinsă, respect pentru fiecare om care a făcut parte din poveste. Și da… întotdeauna am crezut că valoarea unei echipe nu stă doar în lumina reflectoarelor, ci și în oamenii care poate nu s-au văzut, dar au ținut totul în picioare. Bine ai venit, Peggy’, a transmis prezentatorul TV.
Cum s-a schimbat viața prezentatorului
În paralel cu dezvoltarea podcastului Acasă la Măruță, vedeta a vorbit și despre noul său program zilnic. După ani în care televiziunea îi dicta ritmul, acum își poate organiza timpul astfel încât să fie mai prezent pentru familia sa, mai ales pentru copii.
Înainte de închiderea show-ului de la Pro TV, Măruță povestea că își dorește să ajungă personal să îi ia de la școală, lucru care până atunci era mai dificil.
„Luni, în prima zi când n-o să mai am emisiune, cred că o să fac aceleași lucruri. O să mă trezesc de dimineață, o să-mi duc copiii la școală, după care o să merg, mai mult ca sigur, o oră prin pădure. Fac chestia asta destul de des. După care mă duc la studio. Mă duc la studio, la podcast, „Acasă la Măruță’. După care o să fac un lucru pe care mi-l doream de ceva timp: la ora 15.00 să merg să-i iau pe Eva și pe David de la școală! Cred că Eva își dorește mai tare acest lucru în ultima perioadă, spunându-mi că, deși eu o duc de fiecare dată, observă că sunt și alți tați care merg să-și ia copiii și că mă așteaptă și pe mine.
Așa că asta o să fac 100% luni. Și, dacă totuși n-ați înțeles gluma: la ora 15.00 o să fiu la școală’, a spus Cătălin Măruță.
Ulterior, prezentatorul a confirmat că s-a ținut de promisiune.
„Azi, la ora 15.00, am fost la școală să-mi iau copiii. Așa cum le-am promis. Sunt promisiuni mici care schimbă tot. Și sunt clipe care îți aduc aminte cine ești, cu adevărat’, a spus el.
Pentru Măruță, noua etapă profesională pare să însemne nu doar continuitate în carieră, ci și mai mult timp dedicat familiei, în timp ce podcastul Acasă la Măruță devine spațiul în care își reconstruiește echipa și comunitatea.