Prima pagină » National » Câte ceva despre masoneria română
Câte ceva despre masoneria română

Câte ceva despre masoneria română

18 dec. 2022, 10:40,
în National

Zilele trecute am avut onoarea să fiu invitat, să spun câteva cuvinte la Târgul de Carte cu ocazia lansării unei lucrări de excepție, realizată de cunoscutul jurnalist român și israelian Teșu Solomovici. ,,România masonică – de la începuturi, până în zilele noastre”. A doua zi, am fost invitat la Conventul Marii Loji Masonice, pentru a rosti o scurtă conferință privind suveranitatea. Sunt două evenimente care m-au obligat să mă gândesc cu seriozitate asupra rostului și locului masoneriei în istoria noastră. Mai ales în istoria modernă.

De la bun început, fac precizarea că în anii în care am condus trustul de presă Ziua, în publicațiile pe care le-am editat și, mai ales în excepționalul supliment ,,Dosare ultra secrete”, redactorii noștri au făcut eforturi consistente de a informa, cât se poate de obiectiv, opinia publică, asupra numeroaselor probleme specifice lumii masonice, care a cunoscut, în acei ani, o efervescență deosebită. Dar și dispute interne, unele extrem de dure, pe care publicațiile Ziua au încercat să le trateze cât se poate de obiectiv, fără a se manifesta partizan, într-un sens sau altul. Cu ce m-am ales, personal, din toată această experiență jurnalistică?

În primul rând, am înțeles rolul extraordinar de important pe care l-au jucat masonii români, care s-au plasat în epicentrul marilor evenimente care au marcat devenirea statului modern român. Mișcările din Ardeal, culminând cu răscoala lui Horea Cloșca și Crișan, Horea fiind un cunoscut mason. Eteria și mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu. Revoluția de la 1848. Marea Unire. Aducerea, în România, a monarhiei și susținerea activă a eforturilor deosebite pe care regii noștri și, desigur, reginele, le-au făcut, pentru ca România să dobândească un prestigiu cât mai mare în rândul statelor lumii. Chiar și după interzicerea masoneriei, intrarea ei în adormire și în exil, chiar și în timpul prigoanei politice și penale la care au fost expuși mulți dintre masoni, aceștia și-au făcut datoria cu prisosință față de patrie și popor. Slujindu-l fără reținere pe Dumnezeu, menținând vii relațiile cu celelalte loji masonice din lume și continuând să fie organizații nesecrete, dar discrete, alcătuite, în general, din personalități de prim rang ale intelectualității, lumii artistice, lumii politice, lumii afacerilor.

Șansele lui Eugen Tomac
09:17, 27 May 2026
Șansele lui Eugen Tomac

I s-a contestat deseori masoneriei dreptul de a aduce în sânul ei militari, reprezentanți ai instituțiilor de forță. Există și azi rezerve în acest sens. A fost nedrept. Spun ,,nedrept”, pentru că, cu rare excepții, militarii noștri, și chiar și o bună parte din reprezentanții celorlalte instituții de forță, cum au fost și sunt serviciile secrete, s-au dovedit a fi buni patrioți, iar în interiorul lojelor au lucrat, folosindu-și relațiile interne și externe, pentru ca România să devină mai puternică, mai independentă, mai suverană, mai hotărâtă și mai coerentă în atingerea unor importante obiective de țară. Au contat și contează enorm, relațiile externe pe care Masoneria Română le are și capacitatea de a le utiliza în beneficiul interesului național. La ultimul convent, am avut revelația de a vedea în jurul Masoneriei Române personalități de prim rang, ale unor loji masonice din alte state, invitate în țară de gen. Br. (r) Bartolomeu Constantin Săvoiu, Mare Comandor, Mare Maestru al Lojei Naționale Române.

Și nu întâmplător, am fost invitat să conferențiez despre ceea ce înseamnă suveranitate și despre consecințele știrbirii suveranității în România. Suveranitatea ori e întreagă, ori nu e deloc. Ea nu există în afara libertății individului și nici libertatea cetățeanului nu există în afara suveranității. Prin intermediul meu, Marea Lojă Masonică din România s-a străduit să transmită un semnal de alarmă întregii lumi, care poate fi, totodată, și un semnal pentru ca noi toți să strângem rândurile, să ne unim eforturile, să ne împreunăm mâinile pentru a ne recâștiga și reafirma acest dar de preț, care se cheamă suveranitate.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
PSD a suspendat negocierile programate cu Adrian Veștea după ce PNL i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul. Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt blocate, iar șansele unei majorități parlamentare sunt puse sub semnul întrebării. Scena politică traversează un nou episod tensionat după ce Partidul Social Democrat a decis să suspende pentru moment discuțiile […]
PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iunie 2026
16 iunie 2026