Prima pagină » National » Câte concedii medicale au fost acordate în 2023
Câte concedii medicale au fost acordate în 2023

Câte concedii medicale au fost acordate în 2023

19 feb. 2024, 17:00, 1 ,
în National

3.361.000 de concedii medicale au fost acordate în total în România în anul 2023. Cele mai importante concedii, ca durată, au fost acordate pentru boli oncologice, pentru afecțiuni legate de sarcină și concedii prenatale, precum și pentru probleme care țin de sănătatea mamei și copilului, a declarat luni președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea.

De asemenea, multe concedii au fost acordate și pentru afecțiuni osteoarticulare degenerative, boli cronice netransmisibile și afecțiuni intercurente.

„În medie, nu se poate discuta despre un număr foarte mare de concedii medicale, ci despre faptul că există o stare de îmbolnăvire, de morbiditate, așa cum îi spunem noi, populația este într-adevăr bolnavă și trebuie să ne gândim la acest aspect. De aceea ne dorim să facem o evaluare a stării de sănătate a populației”, spune Valeria Herdea.

Concediul medical permite vindecarea mai rapidă a pacientului

Există și situații în care concediile medicale se acordă pres ușor? „Eu cred că fiecare dintre cei care sunt medici, personalul medical evaluează foarte corect care este starea pacientului din fața lui și ia acea decizie care permite, în primul rând, vindecarea mai rapidă a pacientului. Atunci când ai în față un pacient, îi recomanzi in regim igieno-dietetic, așadar o dietă, în care intră inclusiv odihna, pentru că se știe că perioada de odihnă facilitează vindecarea. Întotdeauna te vei gândi cum să eficientizezi și cum să crești viteza de vindecare a pacientului tău. Scoatetea dintr-un mediu a unei persoane bolnave facilitează vindecarea ei și oprește și răspândirea bolilor, în cazul bolilor acute – să nu uităm că avem epidemie de rujeolă, de gripă. Iar în cazurile bolilor oncologice, un pacient oncologic trece printr-o suferință cruntă – un pacient oncologic stă un an și jumătate în concediu, un pacient care are tuberculoză stă un an pentru a se vindeca. Există concedii care se acordă în funcție de diagnosticul aferent”, a explicat Valeria Herdea, care este de profesie medic de familie.

Nu în ultimul rând, numărul concediilor medicale acordate în anul 2023 a fost mai mic decât în 2022, mai spune președintele Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate: „În 2022 s-au acordat 4.124.000 de concedii medicale, acum avem 3.361.000 de concedii medicale. Ne apropiem de starea de boală pe care am depistat-o în 2019 (înainte de pandemie – n.red.). Practic, ne revenim după pandemie.”

În România s-au înregistrat 274.000 de concedii medicale acordate pentru dureri de spate şi 187.000 de concedii medicale acordate „pentru strănutat şi răceală”, a susținut săptămâna trecută premierul Marcel Ciolacu, arătându-se nemulţumit că pentru astfel de afecţiuni se dau concedii medicale pentru care ar trebui aplicată scutirea de impozit, dacă acest lucru va fi aprobat şi de Camera Deputaţilor.

„A fost o discuţie în coaliţie, ţinând cont că este, ştiţi, tehnica legislativă, că nu am voie să dau ordonanţă cât timp este în… Şi am avut o discuţie în coaliţie, liderii de grup şi domnul Simonis s-au pus de acord şi au trecut legislaţia. Vom vedea impactul. (…)
Din ce ţin minte, au fost 274.000 de concedii date pentru că ne-a durut spatele. Au fost 187.000 de concedii medicale date în România fiindcă am strănutat şi am fost răciţi. Dacă vrem să încurajăm… deci trebuie făcută o distincţie clară între cei care au nevoie, se află într-o nevoie, care au o boală gravă, între doamnele însărcinate, concediu, ştiţi foarte bine că cheltuielile cele mai mari sunt când e copilul foarte mic”, a afirmat Ciolacu, citat de News.ro.

„Vrem să facem o ordine în România sau vrem să continuăm… Eu v-am spus punctul meu de vedere. Dacă vrem pentru răceală să dăm scutiri de impozite, dăm scutiri. Dacă vrem pentru o durere la spate şi n-am putut merge la muncă zece zile şi avem două milioane de zile de concediu pe acest specific, vrem să dăm scutiri de impozite? Foarte bine. Să ştiţi că nu le daţi numai din banii mei. Le dăm din banii la toţi. Camera Deputaţilor este independentă, deoarece ea legiferează. Eu nu o să dau o ordonanţă, pentru că aş încălca legea. Eu v-am spus părerea mea personală”, a adăugat premierul.

Amintim că în urmă cu o săptămână Senatul a eliminat impozitarea de 10% pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând că, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Proiectul ar urma să meargă la Camera Deputaţilor – for decizional.

Impozitarea cu 10% a concediilor medicale a fost introdusă în decembrie 2023 prin ordonanță de urgență. Ministrul PNL al Finanțelor, Marcel Boloș, a apărat măsura susținând, în mod fals, că nu se aplică pacienților oncologici sau în cazul concediilor de maternitate.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a susținut că propunerea impozitării concediilor medicalea venit de la Ministerul de Finanţe, dar că pentru pacienţii cu boli cronice sau oncologici va exista „o măsură reparatorie”.

Comentarii
  • 187.000 de concedii medicale acordate „pentru strănutat şi răceală”,
    oare cine plateste astea statul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024