La nivelul județului Iași se află 1.735 de persoane în izolare la domiciliu, fără simptomatologie și 487 de persoane plasate în carantină în spațiile special amenajate.
„Un număr de 1.735 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 187 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
Conform ultimelor centralizări, un număr de 487 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 37 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judeţului Iaşi, sunt înfiinţate 18 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
Structurile IPJ, IJJ şi au efectuat un număr de 229 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale cu valoare de avertisment.”, potrivit DSP Iași.