Direcția de Sănătate Publică Iași transmite joi, 23 aprilie 2020, că pe raza județului Iași se află 1.775 de persoane izolate la domiciliu. Forțele de ordine au aplicat nu mai puțin de 425 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare.
„Un număr de 1.775 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 147 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.
Conform ultimelor centralizări, un număr de 377 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 50 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 581 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 425 sancţiuni contravenţionale în valoare de 953.805 lei. Personal al MAPN a efectuat 3 misiuni de patrulare împreună cu echipajele IPJ, utilizând 12 militari și 3 mijloace tehnice. ITPF a executat 2 misiuni de patrulare in colaborare cu IPJ.
Serviciul de Ambulanță Județean Iași a efectuat 154 de misiuni (48 de transporturi către unități spitalicești, 9 transporturi de probe biologice, 4 transporturi către spaţiile de izolare, 77 decontaminări biologice şi 16 alte misiuni specifice). De asemenea, prin echipele sale, DSP Iași a efectuat 10 misiuni de verificări la centrele de carantină, 10 anchete epidemiologice și 5 misiuni de transport probe biologice. ISU Iași a efectuat 5 misiuni de transport către unitățile spitalicești, 4 misiuni de transport către spațiile de carantină, 13 misiuni de decontaminare biologică și 3 alte tipuri de misiuni specifice.”, potrivit DSP Iași.