Prima pagină » National » Câte zile libere vor avea românii în 2024
Câte zile libere vor avea românii în 2024

Câte zile libere vor avea românii în 2024

02 ian. 2024, 13:00,
în National

​Din 2024, zilele de 6 şi 7 ianuarie – Sărbătoarea Botezului Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul – vor fi zile libere nelucrătoare.

Mai mult, Guvernul a decis ca în 2024 pentru bugetari să fie libere și zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie, în condițiile în care acestea se află între zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, și weekenduri.

Conform unei decizii adoptate de guvern în 21 decembrie, bugetarii vor avea 3 zile libere în plus față de restul angajaților din economie, care vor avea 17 zile libere în 2024.

În nota de fundamentare se precizează că zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 fiind stabilite ca zile libere, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 mai, 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit planificărilor stabilite.

Trei minivacanțe în 2024

Prima minivacanță va fi la începutul lunii mai: 2 mai pică într-o zi de joi, între două alte sărbători legale: 1 mai – Ziua Muncii (miercuri) și 3 mai – Vinerea Mare (vineri). Duminică, 5 mai, este Paștele ortodox, iar luni, 6 mai este a doua zi de Paște. Rezultă deci o minivacanță de 6 zile.

A doua minivacanță va fi în luna august: 16 august pică într-o zi de vineri, imediat după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) care este joi. Împreună cu weekendul rezultă o minivacanță de 4 zile.

A treia minivacanță va fi de Crăciun: În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) pică miercurea și respectiv joia, Guvernul va decide ca și ziua de vineri, 27 decembrie să fie liberă pentru bugetari, rezultând altă minivacanță de 5 zile.

Care sunt zilele libere legale

1 ianuarie – Anul Nou (luni)
2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (marți)
6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)
7 ianuarie – Sfântul Ion (duminică)
24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) (miercuri)
1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
3 mai – Vinerea Mare (vineri)
5 mai – Paștele ortodox (duminică)
6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni)
1 iunie – Ziua copilului (sâmbătă)
23 iunie – Rusaliile (duminică)
24 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) (joi)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică)
25 decembrie – Crăciunul (miercuri)
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi)

Zilele libere legale se aplică tuturor românilor, însă pentru angajații din sectorul bugetar Guvernul decide dacă acordă zile suplimentare libere pentru a face punte între o sărăbătoare legală și un weekend.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026