Prima pagină » International » Catedrala Notre Dame din Paris va fi noul Cernobîl
Catedrala Notre Dame din Paris va fi noul Cernobîl

Catedrala Notre Dame din Paris va fi noul Cernobîl

15 oct. 2019, 21:30,
în International

După incendiul care a distrus celebra catedrală Notre Dame din Paris, mai multe case de producție au anunțat realizarea unor documentare despre dezastrul. Din informațiile publicate în media pariziană rezultă că două case de producție, Pathe respectiv Vendome Group au anunțat că vor colabora pentru realizarea unor seriale care vor avea ca temă incendiul care a distrus catedrala națională franceză. „Notre Dame este mai mult decât o clădire. Este locul unde s-a născut Parisul şi o parte a sufletului său. Acest serial dramatic va spune povestea adevărată a ceea ce s-a întâmplat în acea noapte devastatoare şi nu doar despre evenimentele din 15 aprilie”, a declarat Philippe Rousselet, director la Vendome Group.

Revista Variety a anunțat că cele două case de producție au cumpărat drepturile de autor ale unor articole care au apărut în The New York Times, despre incendiul propriu zis dar și despre intervenția pompierilor din Paris. Potrivit lui Philippe Rousselet, noua serie de documentare se inspiră dintr-o altă temă celebră, cea de la Cernobîl, unde o centrală nucleară a sărit în aer, provocând un uriaș dezastru nuclear.

După incendiul de la Notre Dame, mai mulți oameni de afaceri dar și francezi de rând au donat sume de bani, totalul ajungând în prezent la 922 de milioane de euro. În prezent, lucrările de reconstrucție vizează doar stabilizarea pereților catedralei care au avut foarte mult de suferit din cauza căldurii foarte mari care s-a degajat în timpul incendiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`