Dan Alexa și Gabi Tamaș au participat sezonul acesta la „Asia Express”, cei doi formând una dintre cele mai îndrăgite și apreciate echipe. Puțini sunt cei care știu câți bani au primit Dan Alexa și Gabi Tamaș de la Asia Express 2025. Fotbaliștii și-au negociat contractele, la fel ca toate celelalte vedete, însă nu s-au lăsat „înduplecați” prea ușor, aceștia acceptând provocarea doar pentru o sumă mare de bani.
Câți bani au primit Dan Alexa și Gabi Tamaș de la Asia Express 2025!
Nouă echipe au pornit anul acesta pe „Drumul Eroilor” la „Asia Express”, printre acestea și cea formată din Dan Alexa și Gabi Tamaș. Cu simțul umorului la purtător și pregătiți pentru noi aventuri, fotbaliștii și-au făcut bagajele și au pornit spre Asia. Însă nu înainte de a negocia dur contractul cu Antena 1.
Catinca Roman și fiica sa, Calina Dumitrescu, au fost recompensate cu 2.000 de euro per etapă, fotbaliștii au avut pretenții mai mari. Potrivit iamsport.ro, Dan Alexa a cerut trustului 20.000 de euro pentru a participa la celebra emisiune.
Gabi Tamaș a cerut și el, un onorariu aproape la fel de mare precum cel al colegului său.
Însă, pe lângă acești bani, ei au fost recompensați cu câte 2.500 de euro pe săptămână, la care s-au adăugat banii proveniți din amuletele câștigate, câte 1.000 de euro per amuletă, acești bani împărțindu-se la ambii concurenți.
Fotbaliștii, protagoniștii unui moment istoric la „Asia Express”
Dan Alexa și Gabi Tamaș se distrează de minune în „Asia Express”, însă sunt și competitivi, cei doi făcând tot posibilul să câștige cât mai multe etape și să ajungă până în marea finală. Nivelul lor de competitivitate este atât de mare încât au devenit rapid protagoniștii unui moment istoric: au fost luați la autostop de mașina poliției și au ajuns la punctul de întâlnire înaintea producătorilor și a Irinei Fodor.
În cea de-a doua etapă a show-ului, Dan și Gabi au reușit să convingă o echipă de polițiști să îi ducă la destinație, aceștia dorindu-și să participe la jocul de amuletă ce se desfășura în Portul Pansol.
Văzând mașina de poliție, Gabi Tamaș nu a stat pe gânduri și i-a convins pe polițiști să îi ducă la Irina Fodor. Astfel, ei au reușit să treacă prin traficul infernal din Filipine și să ajungă la punctul de întâlnire înaintea Irinei și a producătorilor, lucru care nu s-a mai întâmplat în nicio ediție a emisiunii.
Gabriel Tamaș și Dan Alexa au reușit să devină două dintre personajele surpriză ale noului sezon Asia Express. Cei doi fotbaliști i-au surprins pe telespectatori încă de la început, însă puțini știu că au fost convinși cu greu să participe la reality-show. Dan Alexa a refuzat de două ori oferta de la Antena 1, însă într-un final a cedat.
„Am refuzat de două ori oferta pentru acest sezon. Apoi am acceptat în primul rând datorită partenerului, Gabi Tamaș, pentru că eu nu aș fi mers cu altcineva. Îl știam foarte bine. Apoi copiii mei, pentru că n-au crezut nicio secundă că pot să fac față la «Asia Express».
Eu neștiind ce înseamnă «Asia Express», nu mă uitasem niciodată. Chiar fiica mea a început să râdă: «Tată, n-ai ce să cauți acolo, că te faci de râs»! Și ăla a fost un moment în care am zis: «Bă, ia să văd dacă pot să mă descurc»! Și așa am acceptat”, a spus Dan Alexa.
Așadar, puțini sunt cei care știu câți bani au primit Dan Alexa și Gabi Tamaș de la Asia Express 2025.