Prima pagină » National » Câți bani trebuie să scoată românii din buzunare pentru minivacanța de 1 mai și Paște, pe litoral

Câți bani trebuie să scoată românii din buzunare pentru minivacanța de 1 mai și Paște, pe litoral

12 apr. 2024, 15:00,
în National

Minivacanţă de 1 mai şi Paşte se apropie cu paşi repezi, nefiind deloc puţini cei care şi-au făcut deja planuri de călătorie în această perioadă. Profitând de apropierea dintre cele două sărbători, mulţi au optat pentru sejururi ceva mai lungi, de trei sau chiar patru nopţi.

Conform informaţiilor de pe Litoralulromanesc.ro, zeci de mii de români se pregătesc să plece către staţiunile de pe litoralul românesc în această perioadă.

Câţi bani costă minivacanţă de 1 mai şi Paşte în 2024, dacă vrei să te cazezi la mare

Hotelierii au pregătit programe şi pachete speciale pentru a satisface cele două categorii principale de turişti care vor fi prezente la mare: tinerii în căutare de distracţie şi familiile care doresc să petreacă sărbătorile pascale pe litoral.

„Apropierea celor două sărbători are un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc. În plus, dat fiind că Paştele se sărbătoreşte în luna mai, ne aşteptam la temperaturi mai ridicate, ceea ce îi determină pe mulţi romani să se îndrepte spre mare. În al doilea rând, hotelierii au ţinut cont de specificul fiecărei sărbători şi au creat pachete dedicate, care să satisfacă dorinţele turiştilor, atât ale celor care vin pentru distracţie, cât şi pe ale celor care vor să se relaxeze împreună cu familia”, spune Ionuţ Nedea, CEO al turoperator-ului.

Aşa cum spuneam şi în rândurile anterioare, nu sunt deloc puţini cei care au optat în acest an pentru sejururi ceva mai lungi. Această tendinţă apare în special pe litoral, acolo unde şi festivalurile vor fi organizate pe mai multe zile. Spre exemplu, Sunwaves Festival va fi organizat în acest an în perioada 1 – 7 mai.

„În acest moment, este destul de dificil să facem o estimare a numărului total de turişti care se vor afla pe litoral în vacanţa de 1 Mai – Paste, dar ne aşteptam la un aflux impresionant, de zeci de mii de persoane, mai ales că ritmul de rezervare se va intensifica în perioada următoare, pe măsură ce ne apropiem de această dată. Prima rezervare pentru 1 Mai a fost efectuată la finalul lunii septembrie anul trecut”, a mai spus Ionuţ Nedea.

Turiştii plătesc în medie 1.400 de lei pentru minivacanţă de 1 mai şi Paşte

Cu aproape o lună înainte de începerea sezonului estival pe litoral, se pot face rezervări în peste 200 de unităţi de cazare care au pregătit pachete speciale pentru perioada de 1 Mai şi Paşte, dar este de aşteptat ca acest număr să crească. Majoritatea hotelurilor vor fi deschise în staţiunile Mamaia şi Mamaia Nord, iar în cazul celei din urmă, este vorba în special despre apartamente în regim hotelier.

Alte destinaţii populare includ Eforie Nord, Costineşti şi Neptun-Olimp.

În ciuda faptului că tarifele practicate de unităţile de cazare au crescut substanţial în ultimii doi ani, preţurile pentru un sejur de 1 mai şi Paşte nu sunt deloc atât de mari. Spre exemplu, tarifele pornesc de la puţin peste 100 de lei pe noapte pentru o cameră dublă. În medie, cei care au deja rezervări pe litoral pentru această perioadă au plătit în jur de 1.400 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026