Prima pagină » National » Caz incredibil în România! Au răpit un bărbat cu handicap pentru a-l obliga să cerşească
Caz incredibil în România! Au răpit un bărbat cu handicap pentru a-l obliga să cerşească

Caz incredibil în România! Au răpit un bărbat cu handicap pentru a-l obliga să cerşească

29 aug. 2024, 17:41,
în National

Trei bărbați au fost reținuți pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce au răpit un bărbat cu handicap din fața unui supermarket din Timișoara și l-au dus la Cluj pentru a-l forța să cerșească. Dacă nu aducea suficienți bani, acesta era bătut. Răpirea a avut loc cu două zile în urmă.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Timiș, pe 27 august 2024, în jurul orei 15:04, polițiștii din Timișoara au fost alertați că în parcarea unui magazin de pe Calea Torontalului, trei persoane aflate într-un autovehicul au forțat un bărbat de 40 de ani, cunoscut cu handicap locomotor și alte probleme de sănătate, să urce în mașină și au plecat într-o direcție necunoscută.

Răpitorii, capturați după două zile

După ce au fost sesizați, polițiștii au deschis o anchetă pentru lipsire de libertate în mod ilegal. În urma investigațiilor, aceștia au identificat suspecții: trei bărbați din Cluj, cu vârste de 24, 33 și 44 de ani. Din probele adunate, s-a stabilit că bărbatul de 40 de ani a fost răpit și dus la Cluj-Napoca pentru a fi exploatat prin cerșetorie.

Sumele de bani obținute de victimă erau preluate de cei trei bărbați, iar în zilele în care victima nu reușea să obțină suficienți bani, era supusă violenței fizice, un comportament care se pare că a durat mai mulți ani.

Având în vedere aceste fapte, polițiștii vor extinde urmărirea penală pentru infracțiunea de exploatare a cerșetoriei prin constrângerea unei persoane cu dizabilități fizice.

Pe 28 august 2024, cei trei bărbați au fost localizați în Cluj-Napoca. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din IPJ Cluj au colaborat cu colegii lor din Timișoara pentru a pune în aplicare mandatele de aducere. Suspecții au fost depistați și conduși la sediul Poliției Municipiului Timișoara, unde au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

În cursul zilei următoare, aceștia vor fi prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026