Prima pagină » Cancan » Caz incredibil! Un fotoreporter a decedat după ce a căzut de pe un bloc din Oradea
Caz incredibil! Un fotoreporter a decedat după ce a căzut de pe un bloc din Oradea

Caz incredibil! Un fotoreporter a decedat după ce a căzut de pe un bloc din Oradea

20 dec. 2025, 22:00,
Redacția BZI în Cancan

O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul al șaptelea al unui bloc din Oradea. Mălina Guler lucra ca fotoreporter și era prezentă constant la evenimentele din oraș, precum și la competiții sportive din întreaga țară, potrivit ebihoreanul.ro.

Tânăra a căzut de la etajul al șaptelea

Mălina Guler, în vârstă de 27 de ani, locuia cu chirie în Oradea și și-a pierdut viața sâmbătă dimineața după ce a căzut de la etajul al șaptelea al unui bloc de locuințe. Circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie clarificate.

„Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent, nu există suspiciunea că femeia ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, a anunțat IPJ Bihor.

Mălina Guler, prezentă la mai multe evenimente sportive

Guler lucra la un call center Digi, dar absolvise Jurnalismul și avea ca principale interese fotografia și fotbalul. Astfel, era prezentă frecvent pe stadioane, alături de alți fotoreporteri. Investise din proprii bani în aparatura foto, și realiza imagini de calitate, publicate în special pe portalul bihon.ro și în Jurnalul bihorean, publicații cu care colabora.

În ultimul an, colegii au întâlnit-o tot mai rar pe stadionul municipal din Oradea. În schimb, aceasta a publicat din ce în ce mai des fotografii cu jucători ai altor echipe din Liga 1, printre care Rapid și UTA.

Ultimele postări ale Mălinei Guler
Vineri seara, cu câteva ore înainte de producerea tragediei, ea a publicat pe rețelele sociale clipuri de la concertele desfășurate pe scena din Piața Unirii. Printre acestea se afla și un videoclip realizat în timpul concertului Cabron, în care fredona versurile „Dă-mi, Doamne, timp, măcar un anotimp…”.

Colegii care au reîntâlnit-o după o perioadă îndelungată au remarcat că tânăra slăbise. Unora le-a spus, fără a oferi detalii, că s-a confruntat cu o boală gravă, pe care a tratat-o.

Mesajul transmis de clubul FC Bihor

Clubul FC Bihor, cu care Mălina Guler a colaborat o perioadă, a transmis un mesaj în urma dispariției tinerei.

„Mălina a fost alături de club în sezonul 2023–2024, sezon în care FC Bihor Oradea a obținut promovarea în Liga a II-a, contribuind prin profesionalism și dedicare la surprinderea momentelor și emoțiilor acestui parcurs sportiv. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o”, se arată într-o postare pe Facebook a echipei.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 decembrie 2025
29 decembrie 2025