Prima pagină » Actualitate » Ce a reușit să obțină Viktor Orban, premierul Ungariei, în China
Ce a reușit să obțină Viktor Orban, premierul Ungariei, în China

Ce a reușit să obțină Viktor Orban, premierul Ungariei, în China

20 oct. 2023, 15:00, 2 ,
în Actualitate

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a avut miercuri la Beijing o întâlnire cu şeful Băncii Industriale şi Comerciale a Chinei (ICBC), Chen Siqing; ICBC este banca cu cel mai mare bilanţ din lume şi instituţia financiară cu cel mai mare capital din China, a transmis şeful Biroului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI, prezentând şi comunicatul de presă comun emis de părţi în urma întâlnirii.

Potrivit comunicatului, premierul ungar şi delegaţia sa au vizitat ICBC, unde a discutat cu preşedintele consiliului de administraţie despre cooperarea la nivel înalt din cadrul iniţiativei „O regiune, un drum”.

Comunicatul aminteşte că ICBC a semnat un acord cu Ministerul Dezvoltării Economice din Ungaria, în care s-a convenit asupra aprofundării cooperării în privinţa unor subiecte ca emiterea unor obligaţiuni în yuani, decontările internaţionale pe bază de yuani, investiţii, finanţări, construcţii de infrastructură, finanţări ecologice, tehnologii financiare şi comerţ internaţional online, precum şi în alte probleme.

Chinezii investesc în Ungaria

Potrivit comunicatului, premierul ungar a recunoscut rolul ICBC în dezvoltarea economiei şi comerţului din Ungaria şi în relaţiile comerciale dintre China şi Ungaria.

Viktor Orbán a vorbit despre creşterea economiei ungare şi planurile Guvernului ungar de a sprijini industriile cu avantaj competitiv şi companiile chineze care investesc în Ungaria. În plus, politicianul ungar a încurajat companiile chineze să investească într-un număr şi mai mare în Ungaria, respectiv a relatat că se bazează pe cooperarea ICBC în cadrul iniţiativei „O regiune, un drum”.

„China şi Ungaria sunt parteneri loiali în iniţiativa „O regiune, un drum”, a menţionat Chen Siqing, în opinia căruia prietenia dintre cele două state are o istorie lungă şi potrivit căruia în toate domeniile există un potenţial mare pentru continuarea cooperării. Şeful băncii chineze a explicat că în baza cooperării extinse din trecut şi a acordului liderilor de stat, ICBC îşi va folosi în viitor avantajul în domeniul serviciilor globale pentru a sprijini relaţia strânsă dintre iniţiativa „O regiune, un drum” şi strategia naţională a Ungariei, să ofere servicii financiare mai bune pieţelor din Ungaria şi din Europa Centrală şi de Est şi să contribuie, de asemenea, la rezultatele cooperării economice, comerciale şi financiare pragmatice dintre China şi Ungaria.

Potrivit comunicatului, ICBC a înfiinţat 415 instituţii străine în 49 de state, şi este prezent în mod indirect şi în 20 de ţări africane. În ultimul deceniu, banca a extins semnificativ canalele financiare disponibile statelor participante la iniţiativă şi a sprijinit deschiderea globală a Chinei, se mai precizează în comunicat. Se menţionează, de asemenea, că înfiinţarea mesei rotunde „O regiune, un drum” a fost condusă de ICBC, cu ajutorul băncii centrale chineze, şi că la aceasta participă deja 164 de instituţii financiare din 71 de ţări. În 2021, ICBC a fost cea care a iniţiat crearea Consiliului de Afaceri China-Europa.

În ceea ce priveşte Ungaria, comunicatul de presă menţionează că în 2021 a fost semnat un acord cu Banca Centrală a Ungariei şi cu banca OTP, cea mai importantă instituţie financiară a Ungariei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de la nunta lui Nazare
Nicuşor Dan a fost sâmbătă seară la nunta lui Alexandru Nazare, dar preşedintele nu a stat până la tortul miresei, deoarece are un summit important, semn că desemnarea premierului se amână din nou. După „summitul” politic de la nunta lui Nazare, Nicuşor Dan da făcut un anunţ. Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de […]
Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de la nunta lui Nazare
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 septembrie 2026
13 septembrie 2026