National

Ce artişti vor veni pentru prima dată la Untold 2020

Publicat: 20 feb. 2020

Printre artiștii care vor concerta în acest an din Cluj-Napoca, pentru prima oară în România, la Untold, sunt The Pussycat Dolls, Iggy Azalea, Eric Prydz sau Amelie Lens, transmit organizatorii festivalului.

„Cea de-a șasea ediție a festivalului Untold îi aduce pe cele 10 scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac şold ouţ pe marile stadioane ale lumii. Anunțăm primul val de artiști, iar în premieră în România vor veni la Untold 2020 The Pussycat Dolls, Iggy Azalea, Eric Prydz, Amelie Lens și Charlotte de Witte. De aseemenea, revin și primii 3 DJ ai lumii, Dimitri Vegas&Like Mike, Martin Garrix și David Guetta, alături de trupe sau artiști precum The Script, Above and Beyond, Afrojack, Steve Aoki, Lost Frequencies Live, Paul Kalkbrenne, Dub FX, Rudimental. Alți 200 de artiști urmează să fie anunțați”, se arată într-un comunicat transmis joi de organizatorii Untold.

Trupa „The Pussycat Dolls” s-a reunit la sfârșitul anului trecut, după nouă ani de pauză, și a transmis lansarea unui single de revenire, intitulat „React”.

„De când s-a reunit, trupa face spectacole şold ouţ cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute. a avut 10 piese de Top 40 în UK’s Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns Nr 1, iar în Top 100 Girls Bând Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, trupă este prezentă cu opt piese”, se mai arată în comunicatul Untold.

În același timp, revista Billboard a inclus „The Pussycat Dolls” în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vânzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women în Music.

„Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului Untold”, spuns organizatorii.

Festivalul Untold va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie – 2 august 2020.





Adauga un comentariu