Prima pagină » International » Ce ascund ultimele secunde ale avionului prăbușit? Cutia neagră ajunge la americani după eșecul Indiei

Ce ascund ultimele secunde ale avionului prăbușit? Cutia neagră ajunge la americani după eșecul Indiei

19 iun. 2025, 14:00,
Redacția BZI în International

Tragedia aviatică de săptămâna trecută din Ahmedabad, India, unde un Boeing 787-8 „Dreamliner” s-a prăbușit la scurt timp după decolare, continuă să ridice numeroase semne de întrebare. Anchetatorii locali au confirmat că nu au reușit să extragă datele esențiale din cutiile negre ale aeronavei, grav avariate de incendiul devastator izbucnit după impact. În lipsa echipamentului necesar, India a decis să trimită cutiile negre în SUA, la celebrul laborator al Consiliului Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) din Washington, în speranța că specialiștii americani vor reuși să recupereze informațiile cruciale despre ultimele momente ale avionului.

Cutia neagră a unui avion (compusă din înregistratorul de date de zbor și cel de voce din cabina de pilota) reprezintă cheia în descifrarea oricărei catastrofe aeriene. În cazul acestui accident, însă, daunele cauzate de forțele impactului și de foc au fost atât de severe încât specialiștii indieni au fost nevoiți să renunțe la tentativele lor și să apeleze la expertiza străină.

Conform procedurilor internaționale, ancheta va rămâne sub coordonarea Biroului Indian de Investigații ale Accidentelor Aeriene (AAIB), dar datele recuperate în SUA vor ajunge la investigatorii indieni.

Cel mai grav accident aviatic din ultimii 10 ani

La analiza cutiilor negre vor lua parte și experți din Marea Britanie, având în vedere că printre victime s-au numărat 53 de cetățeni britanici. Extragerea datelor din memoria grav afectată va presupune demontarea circuitelor și recuperarea cipului de stocare, un proces ce poate dura de la câteva zile la câteva luni.

Primele indicii ale anchetei par să confirme temerile cele mai mari: sistemele de urgență ale motoarelor avionului erau activate la momentul prăbușirii, fapt care sugerează că aeronava a suferit o avarie catastrofală imediat după decolare. Deși un asemenea scenariu (defectarea simultană a ambelor motoare) este extrem de rar în aviația modernă, ipoteza nu a fost încă eliminată. Investigatorii iau în calcul și alte posibile cauze: o defecțiune electronică, o eroare de pilotaj sau chiar contaminarea combustibilului.

Avionul Air India, ce transporta 242 de persoane către Londra, a transmis un singur apel de urgență (celebrul „Mayday”) înainte să dispară de pe radare. Prăbușirea a făcut ravagii nu doar printre pasageri, dintre care doar un singur supraviețuitor a fost salvat, ci și la sol, unde peste 30 de oameni și-au pierdut viața.

Deznodământul acestei investigații se anunță lung și anevoios, dar toată lumea așteaptă acum rezultatele laboratorului din SUA, care ar putea face lumină în cel mai grav accident aviatic al ultimului deceniu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2026
03 iulie 2026