Agitația urbană, dar și timpul îndelungat petrecut la locul de muncă își pun amprenta atât asupra stării de sănătate generale, cât și asupra obiceiurilor rutiniere. Dacă în trecut nimic nu era mai relaxant decât o baie fierbinte, cu puțină spumă și un pahar de vin, lipsa timpului ne-a făcut ca igienei să îi conferim doar preț de 5 minute.
Ce înseamnă asta? În primul rând, că oamenii nu mai preferă instalarea unei căzi în baie, ci optează pentru soluții mai economice, atât din punct de vedere al consumului de energie, cât și al spațiului disponibil, cabina de duș fiind opțiunea cea mai apreciată în ultimii ani.
Așadar, nici nu este de mirare că pe piață se găsesc nenumărate modele de cabine de dus moderne, versatile și de dimensiuni reduse, capabile să se potrivească oricărui design de baie. Printre cele mai populare opțiuni se numără modelele create din ceramică sau acril, însă sunt nenumărate persoane care încă pun la îndoială alegerea pe care vor să o facă.
Așadar, ce opțiuni sunt mai potrivite – cabinele de duș din ceramică sau cele din acril? Depinde, în mare măsură, de ceea ce cauți. Decizia de a alege între aceste materiale nu este întotdeauna ușoară, deoarece fiecare are avantajele și dezavantajele sale. Să discutăm puțin despre aceste două opțiuni:
Designul
Dacă te interesează o baie estetică, ei bine, atât cabinele de duș din ceramică, cât și cele din acril se regăsesc în modele deosebit de atractive. Modelele create din ceramică se încadrează în designul clasic, grație finisajului mat sau lucios, deci sunt mai potrivite în băile tradiționale sau cele rafinate. În plus, ceramică poate fi imprimată cu modele și texturi care imită alte materiale, cum ar fi lemnul sau piatra, oferind posibilitatea de a crea un design personalizat care să completeze stilul general al băii.
De cealaltă parte, acrilul este un material mai contemporan, cu suprafață lucioasă și netedă, care permite crearea de modele unice, într-o gamă variată de culori și forme. Un avantaj uriaș oferit de cabinele de duș din acril este transparența, fapt ce permite luminii naturale să pătrundă la interior, pentru un spațiu luminos și aerisit.
De cealaltă parte, și acrilul poate fi combinat cu alte materiale, precum sticlă, aluminiu sau oțel inoxidabil – panourile de acril pot fi înconjurate de un cadru de aluminiu sau oțel inoxidabil; ușile din sticlă pot fi utilizate în combinație cu acrilul pentru a oferi un aspect minimalist.
Durabilitatea și rezistența la uzură
Un alt aspect important atunci când îți dorești o cabină de duș este durabilitatea și rezistența la uzură. Ceramica este un material dur, ceea ce îl face rezistent la uzură, zgârieturi și ciobituri. În plus, modelele din ceramică sunt rezistente la apă și la pete, ceea ce le face ușor de curățat și de întreținut.
De cealaltă parte, acrilul, mult mai ușor decât ceramica, este la fel de durabil, cu mențiunea că e mai predispus la zgârieturi și poate să se deterioreze în timp, dacă nu este întreținut corespunzător. Datorită flexibilității sale, acrilul poate absorbi și disipa energia unui impact, reducând riscul de ciobire și fisurare.
Costul de achiziție și instalarea
Cel de-al treilea factor pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când alegi una din cele două variante este costul de achiziție și instalarea facilă. Pentru că modelele din ceramică sunt mai grele devin și mai dificil de instalat. De asemenea, pot fi necesare suporturi sau șasiuri suplimentare pentru a-i asigura stabilitatea. În ultimul rând, instalarea unei cabine de duș din ceramică este mai costisitoare, dat fiind faptul că este nevoie de ajutorul unui instalator specializat.
De cealaltă parte, cabinele de duș din acril au o greutate mult mai mică, deci sunt mai ușor de instalat, chiar și fără ajutor specializat. În ceea ce privește costul de achiziție, cabina de duș din acril are un preț mai mare decât varianta din ceramică, însă economiile pot fi realizate în timp datorită instalării și întreținerii mai ușoare.
Curățarea și întreținerea
Curățarea și întreținerea sunt alte aspecte de luat în considerare atunci când alegi o cabină de duș. Cele din ceramică sunt ușor de curățat și întreținut, datorită suprafeței lor netede și rezistenței la pete.
Și cele din acril sunt ușor de întreținut, dar sunt mai predispuse la mucegai și bacterii, în comparație cu modelele din ceramică. Acest lucru este cauzat de faptul că acrilul este un material poros, ce reține umezeala și murdăria.