Prima pagină » Informații utile » Ce efecte negative are apa minerală carbogazoasă? Iată când trebuie evitată!

Ce efecte negative are apa minerală carbogazoasă? Iată când trebuie evitată!

26 feb. 2025, 08:53,
Redacția BZI în Informații utile

Trebuie să știi ce efecte negative are apa minerală carbogazoasă dat fiind faptul că a devenit tot mai populară pentru mulți oameni. Cu o gamă largă de opțiuni disponibile, este ușor de înțeles de ce mulți cumpără acest tip de apă. Însă, cât de sănătoasă este de fapt?

Consumul de apă este vital pentru sănătatea organismului, însă tipul de apă ales poate influența semnificativ sănătatea. Apa minerală, apreciată pentru gust și beneficii, poate prezenta riscuri dacă este consumată în exces. Nutriționiștii subliniază importanța moderației în consumul acestei ape.

Ce efecte negative are apa minerală carbogazoasă

Apa minerală sau carbogazoasă este foarte populară atât în țară, cât și la nivel global. Dar ce efecte are asupra organismului atunci când este consumată în exces?

Unul dintre principalele motive pentru a consuma apa minerală cu moderație este nivelul ridicat de sodiu. Multe varietăți de apă minerală conțin cantități semnificative de sodiu, iar consumul excesiv poate duce la creșterea tensiunii arteriale.

De asemenea, consumul excesiv de apă minerală poate provoca dezechilibre minerale în organism. Deși ea furnizează minerale esențiale precum calciu, magneziu și potasiu, un aport prea mare poate fi problematic. De exemplu, un exces de calciu poate duce la formarea pietrelor la rinichi, iar prea mult magneziu poate cauza diaree și crampe abdominale.

Apa carbogazoasă, îndrăgită pentru senzația sa răcoritoare și efervescentă, poate avea efecte negative asupra smalțului dinților. Acidul carbonic, rezultat din dizolvarea dioxidului de carbon în apă, poate eroda smalțul dentar, făcând dinții mai sensibili și mai susceptibili la carii.

Un alt aspect negativ al apei minerale este că poate provoca balonare, flatulență și disconfort abdominal. Persoanele cu probleme gastrointestinale, precum sindromul de colon iritabil, ar trebui să limiteze consumul de apă carbogazoasă pentru a evita agravarea simptomelor.

Ne poate ajuta să scăpăm de dependența de sucurile acidulate?

Pe lângă efectele sale negative, apa minerală are și efecte terapeutice cunoscute, precum rehidratarea organismului, potolește setea, nu are calorii și nu îngrașă. Apa carbogazoasă este un termen general pentru orice apă presurizată cu dioxid de carbon.

Dacă ai renunțat la băuturile acidulate și ai trecut la apa carbogazoasă, dar îți faci griji că nu ai făcut decât să schimbi un obicei prost cu altul, ei bine, te înșeli. Pentru că atâta timp cât consumi apă carbogazoasă, care nu conține zahăr adăugat, ai făcut cea mai bună alegere.

Apa minerală este doar apă, care, așa cum se știe, este vitală pentru hidratare și, desigur, pentru sănătate. E important totuși să nu o consumi în exces și în cazul în care ai colon iritabil, să o eviți pe cât de mult posibil, pentru că aceasta va înrăutăți situația.

Dacă te întrebi câte tipuri de apă minerală există, ei bine trebuie să știi că cea care provine dintr-un izvor sau o fântână este apă carbogazoasă naturală care include minerale precum magneziu și calciu. Apa carbogazoasă este carbogazoasă artificial și este îmbunătățită cu minerale adăugate, cum ar fi bicarbonatul de sodiu și sulfatul de potasiu.

Apa tonică este, de asemenea, carbogazoază artificial și îmbunătățită cu adaos de minerale, inclusiv chinină, care îi dă acest gust amar. De asemenea, conține zahăr sau sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză. Dacă te știi cu gastrită sau colon iritabil trebuie să știi ce efecte negative are apa minerală carbogazoasă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026