Educația timpurie face referire la formele de predare și învățare, formale sau informale, care se desfășoară în primii ani de viață ai copilului, de la naștere până la vârsta de 6-8 ani. Educația timpurie are un rol crucial în dezvoltarea copiilor, având un fundament solid pentru creșterea și învățarea pe termen lung.
Educația timpurie în România
În România, educația timpurie se desfășoară prin creșe, grădinițe și programe extrașcolare, fiecare dintre acestea având rolul de a sprijini copilul să se dezvolte armonios și să fie pregătit pentru învățământul primar.
Creșele, dedicate copiilor între 0 și 3 ani, se concentrează pe îngrijire, socializare și deprinderi de bază, precum limbajul și anatomia personală. Grădinițele, pentru copiii între 3 și 6 ani, combină jocul cu activitățile educative, pregătind micii participanți pentru școală prin dezvoltarea limbajului, gândirii logice, creativității și abilităților sociale. Programele extrașcolare completează aceste forme de educație, oferind activități diverse, de la arte și muzică, până la sport sau limbi străine.
Conform unui studiu, 97% dintre educatori și directori sunt de părere că România are nevoie de o intervenție prioritară și rapidă acordată educației timpurii. Datele din România arată că există decalaje între copiii care încep grădinița la 3 ani și cei care încep mai târziu, iar participarea efectivă la grădiniță nu este uniformă.
Doar puțin peste jumătate dintre directori raportează că majoritatea copiilor sunt înscriși, iar doar 68% dintre educatori spun că cei înscriși participă frecvent (cel puțin 4 zile pe săptămână). Majoritatea cadrelor didactice și directorilor consideră că subvenționarea hranei copiilor ar fi cea mai eficientă metodă de a crește participarea și gradul de inserție în grădinițe.
Părinții joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor, iar grădinițele au dotări de bază, dar insuficiente pentru activități variate. Cadrele didactice au nevoie de formare continuă, mai ales pentru tehnici moderne de predare și lucrul cu copii cu nevoi speciale.
Importanța educației timpurii
Educația timpurie are un efect important asupra dezvoltării cognitive, sociale și emoționale a copilului, punând bazele performanței școlare, dar și al succesului în viață. Educația timpurie are rolul de a stimula abilitățile de limbaj, memorie și rezolvare a problemelor, dezvoltându-se totodată, respectul de sine, încrederea și spiritul de a lucra în echipă.
Primii ani din viața unui copil sunt cruciali pentru învățare, deci educația timpurie este foarte importantă deoarece aceasta stimulează creierul. Educația timpurie dezvoltă limbajul, copiii învățând să comunice, dar și să asculte.
Dezvoltarea socio-emoțională este un alt efect al educației timpurii. Grădinițele, dar și alte centre de educație oferă posibilitate copiilor de a interacționa între ei. Odată ce un copil este expus la socializare, acesta poate să treacă peste timiditate, întărindu-și încrederea în sine.
Respectul este o atitudine necesară în relațiile cu alți oameni, iar în cadrul educației timpurii copilul învață să fie manierat față de oameni, dar și față de mediu. Pe parcursul educației timpurii, copilul poate dezvolta un entuziasm pentru învățare, iar cu cât își însușește acest entuziasm mai devreme, el poate învăța mai ușor dar și cu mai mult drag.
Educația timpurie, este cheia pentru a deschide o ușă către lume, pentru a profita de oportunități și a-și desăvârși progresul profesional și personal. Aceasta îi învață pe copii diferențele între rău și bine, ajută la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de viață, ajutându-i să își realizeze visele și creează noi oportunități.