Prima pagină » International » Ce este gruparea palestiniană Hamas
Ce este gruparea palestiniană Hamas

Ce este gruparea palestiniană Hamas

07 oct. 2023, 20:20,
în International

Organizaţia palestiniană Hamas a lansat sâmbătă un atac surpriză din Gaza asupra Israelului, în una dintre cele mai grave escaladări ale conflictului israeliano-palestinian din ultimii ani. Dar ce este Hamas? Agenţia de presă Reuters prezintă pe scurt cele mai importante date despre această grupare palestiniană.

Hamas, sau Mişcarea de Rezistenţă Islamică, a fost fondată în 1987, în timpul primei Intifada sau revolte palestiniene. Este susţinută de Iranul şiit şi împărtăşeşte ideologia islamistă a Frăţiei Musulmane, care a fost înfiinţată în Egipt în anii 1920.

Hamas conduce Fâşia Gaza din 2007, după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării Fatah, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, care se află în Cisiordania şi care conduce de asemenea Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Hamas este desemnată drept organizaţie teroristă

Preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza de către Hamas a urmat victoriei sale în alegerile parlamentare palestiniene din 2006 – ultima dată când acestea au avut loc. Hamas l-a acuzat pe Abbas că a conspirat împotriva sa. Abbas a descris ceea ce s-a întâmplat ca fiind o lovitură de stat.

De atunci, au avut loc numeroase runde de conflicte cu Israelul, implicând adesea atacuri cu rachete ale Hamas din Gaza în Israel şi atacuri aeriene şi bombardamente israeliene asupra Gaza.

Hamas refuză să recunoască statul Israel şi s-a opus în mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate de Israel şi OEP la mijlocul anilor 1990.

Hamas are o aripă armată numită Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam, care a trimis în Israel militanți înarmaţi şi atentatori sinucigaşi cu bombe. Hamas îşi caracterizează activităţile armate drept rezistenţă împotriva ocupaţiei israeliene.

Carta sa fondatoare din 1988 cerea distrugerea Israelului, deşi liderii Hamas au oferit uneori un armistiţiu pe termen lung (sau Hudna în arabă) cu Israelul, în schimbul unui stat palestinian viabil pe toate teritoriile palestiniene ocupate de Israel în războiul din 1967. Israelul consideră acest lucru ca fiind un şiretlic.

Hamas este desemnată drept organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Egipt şi Japonia.

Hamas face parte dintr-o alianţă regională care cuprinde Iranul, Siria şi gruparea islamistă şiită Hezbollah din Liban, care se opun în general politicii americane în Orientul Mijlociu şi Israelului.

Deşi baza sa de putere se află în Gaza, Hamas are de asemenea susţinători în toate teritoriile palestiniene şi are lideri răspândiţi în tot Orientul Mijlociu, în ţări precum Qatar.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
Playtech.ro
Oraşul din România pe care să îl vizitezi în martie şi în aprilie. Are un palat impresionant, o grădină botanică superbă şi o istorie bogată
observatornews.ro
Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Povestea şoselei Valea Oltului, drumul vechi de mii de ani. Detalii incredibile desper 'Autostrada Antichităţii'
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend
redactia.ro
Cum au fost îmbrăcați Sebastian Stan și mama sa la Gala Premiilor Oscar
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`