Trăim într-o societate, care admiră succesul, încrederea în sine și puterea de convingere. Ne simțim atrași de persoanele sigure pe ele, care știu ce vor și care se impun, fără ezitare. În contexte diverse, de la mediul profesional, la viața politică sau la relațiile personale, aceste comportamente sunt văzute, ca semne ale competenței și ale leadershipului. Totuși, psihologia modernă atrage atenția asupra unei realități, mai puțin confortabile: uneori, în spatele acestui farmec, se află un set de trăsături de personalitate, cunoscut sub numele de ”triada întunecată”.
Triada întunecată nu este un diagnostic clinic. Este un concept psihologic, care descrie asocierea a trei trăsături distincte: narcisismul, machiavelismul și psihopatia. Atunci când aceste trăsături sunt accentuate și se combină, ele au un impact profund, asupra relațiilor interumane.
Ce este triada întunecată?
Conceptul a fost introdus în psihologie la începutul anilor 2000 și a devenit rapid un subiect de interes pentru cercetători, pentru că explică tipare de comportament, frecvent întâlnite. Triada întunecată descrie moduri disfuncționale de a relaționa, caracterizate prin egocentrism, obsesia controlului și lipsa empatiei.
Narcisismul se manifestă printr-o imagine de sine grandioasă, nevoia constantă de validare și dificultatea de a tolera critica. Important de subliniat este că, narcisistul nu are întotdeauna un comportament evident. Nu vorbim doar despre persoane ostentative sau lăudăroase. Există și forme subtile de narcisism, în care individul pare modest sau altruist.
Machiavelismul descrie o atitudine pragmatică, rece și calculată, în relațiile interumane. Persoanele cu scoruri ridicate la această trăsătură, văd oamenii ca pe niște instrumente, avand ca pricipiu de viață zicala ”scopul scuză mijloacele”. Manipularea, minciuna strategică și lipsa remușcării, sunt caracteristice machiavelicilor.
Psihopatia se caracterizează prin impulsivitate, lipsă de empatie, absența vinovăției și o toleranță scăzută la frustrare. Aceste persoane au un farmec superficial, dar sunt incapabile de a simți emoții, deși le pot mima foarte bine, atunci când le este util.
Ce spun datele statistice?
Trăsăturile din triada întunecată sunt mai frecvente decat ne-am putea imagina.
O meta-analiză amplă, publicată în 2021 în revista ”Personality and Mental Health”, estimează că aproximativ 4–5% dintre adulți, prezintă niveluri ridicate de trăsături psihopatice subclinice. Acest aspect nu presupune obligatoriu un comportament criminal, ci un stil de personalitate marcat de lipsa empatiei și de impulsivitate.
În ceea ce privește narcisismul și machiavelismul, cercetări publicate în ”Journal of Personality”, indică faptul că până la 10% dintre persoane, au scoruri ridicate la cel puțin una dintre trăsăturile triadei întunecate, mai ales în contexte competitive sau stresante.
Diferențele de gen au fost, de asemenea, analizate. Un studiu apărut în 2022 în ”Personality and Individual Differences” arată că, în medie, bărbații obțin scoruri mai ridicate decât femeile la psihopatie și machiavelism, în timp ce, diferențele privind narcisismul, sunt mai nuanțate și depind de contextul cultural.
De ce par aceste persoane ”de succes”?
Una dintre întrebările frecvente, pe care le primesc în cabinet este: „De ce, oamenii lipsiți de empatie, ajung atât de sus?” Răspunsul este incomod, dar susținut de cercetări.
Persoanele cu trăsături din triada întunecată sunt adesea rezistente la stres, îndrăznețe și lipsite de anxietate socială. Nu se îndoiesc excesiv de ele însele, nu au empatie, și pot lua decizii dure, fără ezitare. În medii competitive, cum ar fi afacerile, politica sau anumite structuri organizaționale , aceste trăsături pot fi confundate cu leadershipul autentic.
Însă studiile publicate în ”Aggression and Violent Behavior ”(2019) și ”Journal of Business Ethics” arată că, pe termen lung, prezența acestor trăsături este asociată cu climate organizaționale toxice, fluctuație mare de personal și niveluri ridicate de stres și burnout, în rândul angajaților.
Triada întunecată în relațiile personale
În viața personală, impactul este și mai vizibil. Persoanele cu trăsături întunecate sunt seducătoare, la începutul unei relații. Își construiesc rapid o imagine ideală și oferă atenție intensivă persoanei vizate. Ulterior însă, apar comportamentele de control, invalidare emoțională și manipulare.
Victimele acestor relații ajung frecvent să se îndoiască de propriile percepții, să se simtă vinovate sau „prea sensibile”. Cercetările arată că machiavelismul și psihopatia sunt corelate cu gaslighting-ul, un tip de manipulare psihologică, extrem de nociv.
Ce putem face ca societate și ca indivizi?
Primul pas este educația psihologică. A înțelege aceste concepte nu înseamnă a pune etichete, ci a recunoaște tipare. Nu fiecare persoană sigură pe sine este narcisistă, așa cum nu fiecare lider este manipulator. Dar, lipsa constantă de empatie, disprețul față de reguli și exploatarea repetată a celorlalți, sunt semnale de alarmă.
Al doilea pas este să învățăm să trasăm limite sănătoase. Persoanele cu trăsături din triada întunecată nu răspund la apeluri emoționale, dar respectă limitele clare și consecvente, în anumite situații.
În final, sprijinul psihologic este esențial, pentru cei care se simt prinși în relații toxice. Recuperarea stimei de sine și a încrederii în propria persoană este posibilă, dar necesită timp și susținere.
În concluzie
Triada întunecată este un concept, menit să ne ajute șă înțelegem importanța sănătății psihoemoționale. Într-o lume, care premiază succesul obținut rapid, prin modalități superficiale, este important să ne reamintim că, adevărata sănătate emoțională se bazează pe empatie, responsabilitate și relații autentice.
Bibliografie:
Paulhus, D. L., & Williams, K. M. (2002). The Dark Triad of personality: Narcissism, Machiavellianism, and psychopathy. Journal of Research in Personality, 36(6), 556–563.
Furnham, A., Richards, S. C., & Paulhus, D. L. (2013). The Dark Triad of personality: A 10 year review. Social and Personality Psychology Compass, 7(3), 199–216.
Boddy, C. (2011). Corporate psychopaths, bullying and unfair supervision in the workplace. Journal of Business Ethics, 100(3), 367–379.
Murphy, D., & Lilienfeld, S. O. (2019). Are self-report measures of psychopathy valid? A meta-analytic review. Psychological Assessment, 31(7), 897–915.
Neumann, C. S., Hare, R. D., & Pardini, D. A. (2015). Antisociality and psychopathy. In D. Cicchetti (Ed.), Developmental Psychopathology. Wiley.
Grijalva, E., & Newman, D. A. (2015). Narcissism and leadership: A meta-analytic review of linear and nonlinear relationships. Personnel Psychology, 68(1), 1–47.
Jonason, P. K., & Webster, G. D. (2010). The Dirty Dozen: A concise measure of the Dark Triad. Psychological Assessment, 22(2), 420–432.
Sleep, C. E., Weiss, B., Lynam, D. R., & Miller, J. D. (2019). The DSM-5 personality trait model and the Dark Triad. Personality Disorders: Theory, Research, and Treatment, 10(4), 315–326.
O’Boyle, E. H., Forsyth, D. R., Banks, G. C., & McDaniel, M. A. (2012). A meta-analysis of the Dark Triad and work behavior. Journal of Applied Psychology, 97(3), 557–579.