Local

Ce fac unii șoferi din Iași dacă Poliția le-a suspendat permisele? Conduc sub influența alcoolului!

Publicat: 07 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce fac unii șoferi din Iași dacă Poliția le-a suspendat permisele Conduc sub influența alcoolului
Suspendarea permisului de conducere nu îi impiedică pe unii ieșeni să șofeze în continuare

Deși Poliția le-a suspendat permisele de conducere, mai mulți șoferi din Iași au ales să ignore acest lucru. Pe lângă faptul că au condus autoturisme pe drumurile publice fără drept legal, ei au ales să facă asta sub influența alcoolului.

Mai mulți șoferi din Iași au fost prinși de agenții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași conducând sub influența alcoolului. La momentul în care le-au fost cerute actele a fost descoperit că Poliția le-a suspendat permisele deja.

Astfel, ziua de 5 aprilie 2022 a fost cea a dosarelor penale pentru conducere fără permis.

politest langa o masina neagra, mai multe autospeciale in fundal
În primele zile aleluni aprilie 2022 au fost reținute câte 30 de premise pe zi

Ce fac unii șoferi ieşeni dacă Poliția le-a suspendat permisele

mana unui politest in care tine un etilotest
Mai mulți șoferi au fost prinși băuți la volan

În seara de 5 aprilie 2022 au fost prinși mai mulți ieşeni care aveau permisele de conducere suspendate sau nu aveau deloc acest drept. Aşadar, Poliția Rutieră Iași a prins pe 5 aprilie 2022, în cadrul unui control de rutină, un bărbat în vârstă de 57 de ani ce conducea, deşi avea permisul suspendat.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta avea permisul de conducere reținut. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Un alt șofer ce avea permisul suspendat a fost prins conducând prin Pașcani. Bărbatul în vârstă de 31 de ani conducea o autoutilitară având permisul reținut. Acesta s-a ales cu un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

Cei doi șoferi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni, la 3 ani sau amendă, conform legilor în vigoare cu referire la conducerea unui vehicul cu permisul suspendat sau reținut.

 politist utilizeaza aparatul radar pe o strada
Viteza peste limita legală este un alt motiv pentru care unii ieșeni își pierd permisele de conducere

Lipsa permisului de conducere se combină cu consumul de alcool

 barbat doarme cu capul pe volanul masinii, are in mana o sticla de alcool
Un bărbat din Miroslava a fost reținut pentru 24 în Arestul IPJ Iași pentru că a fost prins conducând sub influența alcoolului

Mai mult, un bărbat de 46 de ani a fost prins de agenții din cadrul Poliției Rutiere Iași conducând sub influența alcoolului. Acesta nu avea permis de conducere și a intrat în coliziune cu un alt automobil.

„În urma testării bărbatului de 46 de ani cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care el a fost dus la un spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Individul va fi prezentat în fața magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. De remarcat este faptul că avea o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus în Arestul IPJ Iași.

Acțiunile IPJ Iași de a preveni accidentele rutiere și de a încuraja participanții la trafic să respecte reglementările în vigoare sunt organizate periodic în toate punctele-cheie ale județului. În schimb, șoferii cărora Poliția le-a suspendat permisele de conducere nu se dezmint și continuă să urce la volanul mașinilor, uneori chiar și sub influența alcoolului.

Adauga un comentariu