National

Ce greșeală au făcut 6 tineri din Gorj când au completat declarația pe propria răspundere. Riscă 3 ani de închisoare pentru asta

Publicat: 28 apr. 2020

Mulți dintre români continuă să ignore avertismentele autorităților și nu respectă regulile impuse. Asta s-a întâmplat și în județul Gorj, unde șase tineri riscă până la trei ani de închisoare.

Se pare că românii apelează la tot felul de tertipuri pentru a ieși din case, chiar dacă restricțiile de circulație, impuse pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19, nu permit acest lucru. Polițiștii din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat cu privire la faptul că șase bărbați au prezentat cu ocazia controlului o adeverință tip, completată cu datele unei asociații comerciale, în care se motiva deplasarea pe drumurile publice în conformitate cu prevederile Ordonanțelor Militare în vigoare.

Dacă la prima vedere cei șase nu au făcut nimic greșit, problema a apărut atunci când autoritățile au verificat în evidența salariaților și au descoperit că aceștia nu sunt angajați în cadrul respectivei societăți comerciale. Astfel, fiecare dintre cei șase s-au ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Așadar, cei șase bărbați riscă până la trei ani de închisoare pentru că au vrut să iasă din casă și au completat declarația mincinos. Conform articolul 322 din Codul Penal, care spune că falsul în înscrisuri sub semnătură privată se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

„Art 322 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată- Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”, se arată în Codul Penal.





Adauga un comentariu