Prima pagină » Actualitate » Ce le promite Viktor Orban funcționarilor publici înaintea alegerilor. Când se ia decizia finală
Ce le promite Viktor Orban funcționarilor publici înaintea alegerilor. Când se ia decizia finală

Ce le promite Viktor Orban funcționarilor publici înaintea alegerilor. Când se ia decizia finală

02 aug. 2025, 09:35, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Ungaria intenţionează să acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru locuinţe în valoare de 1 milion de forinţi (aproape 3.000 de dolari), a anunţat premierul Viktor Orban, în contextul pregătirilor pentru alegerile din 2026, care se anunţă a fi foarte disputate.

Angajamentul politic, anunţat într-o postare pe reţelele sociale, vine după o serie de alte măsuri bugetare luate de guvernul Orban în această perioadă premergătoare alegerilor, când se va confrunta cu un adversar neobişnuit de puternic, pe fondul unor dificultăţi economice.

La putere din 2010, veteranul premier naţionalist s-a străduit să revigoreze economia Ungariei după o creştere a inflaţiei în urma invaziei ruse din februarie 2022 în Ucraina, economia fiind pe cale să înregistreze al treilea an consecutiv de stagnare.

„Vom acorda un milion de forinţi sub formă de subvenţii pentru locuinţe medicilor, asistenţilor medicali, poliţiştilor, profesorilor, soldaţilor şi altor funcţionari publici, care pot fi utilizate pentru rambursarea creditelor ipotecare sau ca avans pentru un nou credit pentru locuinţe”, a anunţat Viktor Orban, scrie News.ro.

Când se ia decizia finală

Premierul a spus că guvernul va lua o decizie finală cu privire la acest program luna viitoare.

Într-un moment în care bugetul este deja tensionat, planul se adaugă cheltuielilor care includ reduceri semnificative ale impozitului pe venit, ducând costul total al facilităţilor familiale acordate de Orban la 4,8 trilioane de forinţi (13,71 miliarde de dolari) anul viitor, echivalentul a 5% din producţia economică a Ungariei.

Guvernul a anunţat recent şi un program de subvenţionare a creditelor ipotecare pentru persoanele care achiziţionează prima locuinţă, care se estimează că va costa până la 443 de milioane de dolari pe an.

Guvernul Ungariei a majorat luna trecută planul de împrumuturi, în parte pentru a finanţa măsurile preelectorale, în contextul unei economii mai slabe decât se preconiza.

Economia Ungariei a crescut cu 0,1% în al doilea trimestru, puţin mai mult decât se aştepta, potrivit datelor publicate miercuri, la o zi după ce guvernul a redus prognoza de creştere economică pentru 2025 de la 2,5% la 1%.

Orban speră că o redresare a creşterii economice îl va ajuta să-şi asigure un nou mandat în alegerile de anul viitor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iunie 2026
18 iunie 2026