David Popovici a transmis un mesaj de Paşte în care îndeamnă oamenii să petrească alături de familie şi să facă sport, anunță news.ro.
„Vă urez un Paşte Fericit. Încercaţi să petreceţi cât mai mult timp cu familia, eu asta o să fac, şi staţi sănătoşi. Faceţi sport”, a spus Popovici.
Mesajul lui David Popovici la zi de sărbătoare
În vârstă de 18 ani, David Popovici a câştigat săptămâna trecută şase medalii la Campionatul Naţional de înot pentru seniori, tineret şi juniori. Popovici a cucerit titlul național și în proba de 100 de metri fluture masculin.
El a încheiat cursa în 52,30 secunde și i-a devansat pe Daniel Cristian Martin și pe Denis Laurean Popescu.
Pentru Popovici este al șaselea titlu la actuala ediție a CN de natație.
David Popovici a mai câştigat la CN probele de 50 m liber, 100 m liber, 100 m spate, 50 m fluture şi 400 m liber.
„Vreau să văd de ce sunt în stare, nu doar la 100 și 200 metri liber. Vreau să fiu un înotător cât mai complet. Pentru JO trebuie să îmi calculez și mai bine programul. Voi merge la JO și sunt destul de sigur că am baremul B și pentru celelalte probe. Mai am o ștafetă astăzi, va fi greu, dar e important să nu te minți că va fi ușor. O să fie greu”, a spus sportivul.