Local

Ce măsuri trebuie să respecte ieşenii care sărbătoresc Paştele Catolic

Publicat: 02 apr. 2021
Ieşenii care sărbătoresc în această duminică, 4 aprilie 2021, Paştele Catolic vor trebui să respecte o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea cu noul coronavirus

Ieşenii care sărbătoresc în această duminică, 4 aprilie 2021, Paştele Catolic vor trebui să respecte o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea cu noul coronavirus.

Astfel, primarul Municipiului Iaşi a transmis că nu vor fi alte măsuri în afara celor ce deja sunt cunoscute.

„Nu sunt altele decât cele pe care le ştim în momentul de faţă. Sigur că da, păstrarea distanţării sociale, purtarea măştii de protecţie. Slujba începe la ora 20.00. Dacă vremea va fi bună, va fi şi afară o parte din populaţie. Speram să nu se aglomereze, de altfel ei sunt foarte disciplinaţi şi suntem convisi că va decurge cum se poate de bine”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Se vor respecta măsurile anti-Covid-19

Cristian Diac, consilier episcopal al Iașului, a transmis că se va respecta întocmai distanțarea socială a credincioșilor care vor veni la slujba de Înviere.

„Credincioşii care vin la catedrala din Iaşi au la îndemână substanţe de dezinfectare, chiar la intrare. Există obligativitatea de a purta masca pe toată durata celebrării din partea fiecăruia dacă sunt mai mulţi preoţi în altar în afară de celebrantul principal şi ceilalţi preoţi poartă mască. În catedrala şi în alte biserici la bănci sunt semnalate acele locuri unde se pot aşeza printr-o bulină galbenă. Avem în vedere distanţarea. Dacă într-o bancă pot să stea 2 persoane în loc de 6 cât ar încăpea, în cealaltă banca rămâne o singură persoană.

Avem în vedere că aceste celebrări să fie toate în aşa fel să fie făcute să nu existe prea multă aglomeraţie. Avem difuzoare în afară catedralei şi credincioşii pot să asculte din curtea catedralei. Pentru aceste zile, joia sfântă s-a evitat ritul spălării picioarelor, un rât care se obişnuieşte în biserica catolică, numită Cina Domnului. În vinerea sfântă este un ceremonie alcătuită din 3 părţi. Bineînţeles că obiceiul este acela că fiecare credincios să vină în faţă şi să privească crucea şi să o adore sarutandu-o sau atingandu-o. În acest an, acest lucru va fi evitat tocmai pentru a ţine cont de aceste restricţii. Credincioşii pot să vină doar să îngenuncheze şi să se retragă în linişte şi reculegere”, a declarat Cristian Diac, consilier episcopal





Adauga un comentariu