Prima pagină » Cancan » Ce prevede testamentul lui Mircea Diaconu. La ei va ajunge averea actorului

Ce prevede testamentul lui Mircea Diaconu. La ei va ajunge averea actorului

16 dec. 2024, 11:01,
Radu Vasiluță în Cancan

S-a aflat ce prevede testamentul lui Mircea Diaconu, care a murit sâmbătă, 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani. Celebrul actor, a cărui aniversare ar fi avut loc în Ajunul Crăciunului, a fost răpus de o maladie nemiloasă. Acum, averea lui Mircea Diaconu va ajunge în posesia copiilor săi, potrivit dorinței exprese a acestuia.

Mircea Diaconu a avut o activitate bogată atât în domeniul actoriei, cât și în politică. A fost europarlamentar pe o perioadă de 5 ani, funcție pentru care era plătit cu 6.500 de euro. Astfel, de-a lungul timpului, fostul director al Teatrului Nottara a reușit să adune o avere frumușică. Celebrul actor a preferat să investească banii adunați în terenuri și imobile, potrivit Cancan.

Ce prevede testamentul lui Mircea Diaconu

Sâmbătă, 14 decembrie, Mircea Diaconu a încetat din viață. Actorul urma să împlinească 75 de ani în Ajunul Crăciunului, însă a fost răpus de o boală grea, cancerul de colon. Trupul neînsuflețit al regretatului actor va fi depus la Teatrul Nottara luni, între orele 12:00 și 16:00, iar înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica.

Diana Lupescu și Mircea Diaconu au trăit o poveste de dragoste îndelungată și s-au bucurat de o căsnicie solidă de peste 40 de ani. Cei doi s-au căsătorit în anul 1980, iar de atunci au rămas alături unul de celălalt. Din mariajul lor au rezultat doi copii, Ana și Victor Diaconu. De altfel, ei sunt cei care vor moșteni averea actorului, potrivit spuselor sale. În cadrul unui interviu, Mircea Diaconu a precizat că a investit banii adunați în terenuri care vor rămâne generațiilor ce vin.

„Copiii, familia, amintirile și locurile din jurul nostru. (…) Nu țin banii în bancă, nu cred în chestia asta. Îi bag în terenuri, în păduri. Ce am nevoie sau să rămână copiilor și generațiilor ce vin”, declara Mircea Diaconu în urmă cu ceva timp.

Mircea Diaconu a fost un actor renumit, dar a avut strânse legături și cu lumea politică. A fost europarlamentar pe o perioadă de 5 ani. Ținând cont de activitatea sa bogată, acesta ar fi reușit să adune o avere frumușică.

Ce avere acumulase Mircea Diaconu

Mircea Diaconu era foarte atent cu bugetul său. Mai mult decât atât, regretatul actor a povestit că a mers în Parlamentul European cu biscuiți din România. Tot atunci, el a vorbit și despre funcția de europarlamentar.

„Da, sunt zgârcit cu mine. Numai cu mine sunt zgârcit, în rest, cu nimeni altcineva din jur. Nu sunt zgârcit, sunt atent, nu-mi place să-mi bat joc de nimic. Indemnizația e de 6.300-6.500 de euro de europarlamentar. Nu există cotă forfetară. Există o sumă pentru birou, în rest există diurnă, pe care deputații o primesc pe semnătură și pe muncă”, mai spunea regretatul actor.

Cum în 2019, Mircea Diaconu a candidat la alegerile prezidențiale, a fost nevoit să își facă publică declarația de avere. Iată ce deținea la acel moment fostul europarlamentar:

Un apartament de 50 mp cu garaj;
Două case;
5 terenuri intravilane;
Trei mașini (1 de epocă);
Suma de 120.000 de euro în conturi;
O casă de vacanță.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 decembrie 2025
23 decembrie 2025
Articole similare
Președintele unei asociații de proprietari din Iași a fost bătut de fostul șef al administrației după ce a descoperit mai multe nereguli: „Este o hoție uriașă, o mafie”
02:00
FOTOVIDEO Președintele unei asociații de proprietari din Iași a fost bătut de fostul șef al administrației după ce a descoperit mai multe nereguli: „Este o hoție uriașă, o mafie”
Cine este în spatele firmei și cine face, de fapt, combinațiile?
02:00
Cine este în spatele firmei și cine face, de fapt, combinațiile?
Răsturnare de situație în cazul mașinilor arse în cartierul Contemporan din Iași. A fost vorba despre o răzbunare în stil mafiot! Mascații i-au „ridicat” pe autori
02:00
FOTOVIDEOEXCLUSIV Răsturnare de situație în cazul mașinilor arse în cartierul Contemporan din Iași. A fost vorba despre o răzbunare în stil mafiot! Mascații i-au „ridicat” pe autori
O femeie de 71 de ani din Iași a fost lăsată fără căldură de Termo Service, de la începutul iernii! Maria Bercea se încălzește la o aerotermă pentru a rezista frigului
02:00
FOTO O femeie de 71 de ani din Iași a fost lăsată fără căldură de Termo Service, de la începutul iernii! Maria Bercea se încălzește la o aerotermă pentru a rezista frigului
Muzeul Literaturii Române Iași pregătește un proiect cultural amplu în 2026! Prima expoziție din cadrul Art.Spot este dedicată operei lui Octav Băncilă
02:00
Muzeul Literaturii Române Iași pregătește un proiect cultural amplu în 2026! Prima expoziție din cadrul Art.Spot este dedicată operei lui Octav Băncilă
Se fac angajări în sistemul medical din județul Iași! Când sunt programate concursurile
02:00
Se fac angajări în sistemul medical din județul Iași! Când sunt programate concursurile
S-a decis! Primarul Mihai Chirica interzice trotinetele electrice: „Circulă cu foarte mare viteză pe trotuare și lovesc cetățenii”
02:00
FOTO S-a decis! Primarul Mihai Chirica interzice trotinetele electrice: „Circulă cu foarte mare viteză pe trotuare și lovesc cetățenii”
Țeapă cu baterii pentru panouri fotovoltaice! Un client a fost păcălit să facă plata, dar a rămas fără bani și fără produse: „Mă tot duce cu zăhărelul”
02:00
FOTO Țeapă cu baterii pentru panouri fotovoltaice! Un client a fost păcălit să facă plata, dar a rămas fără bani și fără produse: „Mă tot duce cu zăhărelul”
O femeie din Iași a fost arestată de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul. „Măcar a scăpat porcul”
02:00
EXCLUSIV O femeie din Iași a fost arestată de Ignat, după ce și-a înjunghiat soțul. „Măcar a scăpat porcul”
Decizie curajoasă a judecătorilor de la Curtea de Apel Iași, într-un mega-dosar DIICOT. Cele mai importante probe urmează să fie excluse din dosar
02:00
FOTO Decizie curajoasă a judecătorilor de la Curtea de Apel Iași, într-un mega-dosar DIICOT. Cele mai importante probe urmează să fie excluse din dosar