Prima pagină » International » Ce restricții sunt păstrate în Germania în lupta cu COVID-19
Ce restricții sunt păstrate în Germania în lupta cu COVID-19

Ce restricții sunt păstrate în Germania în lupta cu COVID-19

15 mai 2020, 14:45,
în International

Mai mult de jumătate dintre germani vor ca actualele restricţii impuse pentru a limita răspândirea COVID-19 să fie menţinute, potrivit unui sondaj publicat vineri, relatează dpa.

Astfel, 56% dintre germanii chestionaţi au spus că sunt sceptici în ceea ce priveşte planurile de ridicare a restricţiilor, care au prevăzut interzicerea adunărilor publice şi suspendarea activităţii a numeroase întreprinderi, deşi anumite zone publice s-au redeschis gradual în ultimele săptămâni.

Potrivit sondajului, 40% au afirmat că ar dori o continuare a relaxării măsurilor în săptămânile următoare, în timp ce 3% au spus că „nu ştiu”, iar 1% nu au dat niciun răspuns.

Cei care au afirmat că doresc continuarea ridicării restricţiilor s-au declarat susţinători ai Partidului Democraţilor Liberi (FDP, partid pro-business) sau formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Sondajul a fost realizat marţi şi miercuri în rândul a 1.034 de persoane de către institutul german Deutschland Trend, condus de postul public de televiziune ARD.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților
PNL și USR au sesizat CCR după schimbarea componenței Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Conflictul privind conducerea Camerei Deputaților a ajuns la Curtea Constituțională. PNL și USR contestă hotărârea adoptată la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, prin care câte un reprezentant al celor două formațiuni a fost înlocuit cu reprezentanți ai AUR și S.O.S. România. […]
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 septembrie 2026
08 septembrie 2026