National

Ce salarii au, de fapt, ofițerii Armatei Române

Publicat: 01 dec. 2019

La începutul acestui an, salariile polițiștilor și militarilor au crescut prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018. Salariile au crescut cu 25%.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 stabilește că se menține măsura de acordare a majorărilor salariale corespunzătoare pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum și cele pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, care se plătesc prin raportare la solda de funcție/salariul de funcție sau, după caz, la salariul de bază cuvenit(ă) majorat, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

Salariile militarilor

  • Maior – salariul a crescut cu 845 lei, urmând să ajungă la 5.019 lei ( se adaugă sporuri)
    Căpitan – salariul a crescut cu 864 lei, urmând să ajungă la 4.324 lei (se adaugă sporuri)
    Locotenent gradație 4 – salariul a crescut cu 868 lei, urmând să ajungă la 3.445 lei
    Sublocotenent – salariul a crescut cu 836 lei, urmând să ajungă la 2.958 lei
    Plutonier gradație 4 – salariul a crescut cu 932 lei, urmând să ajungă la 3.107 lei (se adugă sporuri)
    Sergent major – salariul a crescut cu 848 lei, urmând să ajungă la 2.933 lei (se adaugă sporuri)
    Sergent gradația 4 – salariul a crescut cu 533 lei, urmând să ajungă la 2.618 lei
    Caporal gradație 4 – salariul a crescut cu 352 lei, urmând să ajungă la 2.437 lei ( se adaugă sporuri)
    Soldat – salariul a crescut cu 151 lei, urmând să ajungă la 2.236 lei
    Salariile polițiștilor
    Sergent major gradația 4 – salariul a crescut cu 493 lei, urmând să ajungă la 2.578 lei (la care se adăugă sporuri)
    Plutoniei major – salariul a crescut cu 727 lei, urmând să ajungă la 2.858 lei
    Căpitan – salariul a crescut cu 948 lei, urmând să ajungă la 4.688 lei
    Locotenent colonel – salariul a crescut cu 912 lei, urmând să ajungă la 4.928 lei (plus sporuri)
    Agent șef adjunct grad 4 – salariul a crescut cu 704 lei, urmând să ajungă la 2.907 lei (plus sporuri)
    Agent șef – salariul a crescut cu 638 lei, urmând să ajungă la 3.134 lei (se adaugă sporuri)
    Subcomisar 2 gradația 4 – salariul a crescut cu 965 lei, urmând să ajungă la 4.646 lei
    Subcomisar 1 gradația 4 – salariul a crescut cu 868 lei, urmând să ajungă la 5.063 lei (plus sporuri)


loading...

Adauga un comentariu