Prima pagină » Magazin » Ce șanse are FCSB să încheie grupele Europa League în primele 8?

Ce șanse are FCSB să încheie grupele Europa League în primele 8?

11 dec. 2024, 07:07,
în Magazin

FCSB are o campanie peste așteptări în Europa League, campioana României demonstrând că agențiile de pariuri s-au înșelat atunci când au catalogat-o, prin cotele fixate, a patra cea mai slabă echipă din competiție.

Înaintea startului fazei grupei principale din Europa League, reprezentanta țării noastre era printre „favoritele” la ultimul loc al clasamentului. Numai RFS (Letonia), Elfsborg (Suedia) și Ludogoreț (Bulgaria) erau considerate sub „roș-albaștri” ca valoare.

Ei bine, după 5 jocuri, FCSB este pe locul 10 cu 10 puncte, tot atâtea câte are Ajax Amsterdam, echipa de pe locul 6. Partida de debut s-a încheiat cu o victorie clară, 4-1 cu RFS. La acel moment, succesul a fost interpretat ca ceva perfect normal, formația letonă având valoarea cea mai mică dintre toate participantele pe tabloul principal. Ulterior însă, letonii au remizat acasă cu Galatasaray (2-2), au pierdut greu în deplasare cu Frankfurt (0-1) și au făcut egal acasă cu Anderlecht (1-1).

În al doilea meci, echipa antrenată de Elias Charalambous a jucat cu PAOK Salonic, campioana Greciei. Golul marcat de Bîrligea, în finalul primei reprize, a fost suficient pentru adjudecarea celor trei puncte, în ciuda faptului că elevii lui Răzvan Lucescu au evoluat în superioritate numerică din minutul 56, Olaru fiind eliminat.

În Scoția au fost folosite rezervele

A urmat „dușul rece” din Scoția. FCSB a folosit rezervele în meciul cu Rangers, pentru că trebuia să se concentreze în acea perioadă pe SuperLiga, unde se afla în subsolul clasamentului. Echipa din Glasgow a profitat și a câștigat cu 4-0. Chiar în primele minute, Bîrligea a marcat, dar arbitrul a fluierat un fault la portar pe care l-a văzut numai el.

Moralul a fost refăcut prin victoria contra danezilor de la Midtjylland, 2-0 pe Arena Națională. Ca o victorie a fost și remiza din etapa a 5-a, 0-0 pe teren propriu cu Olympiacos (deținătoarea Conference League și liderul campionatului Greciei), în contextul în care FCSB a jucat în „zece” din minutul 70, după ce a fost eliminat Bîrligea.

„Roș-albaștrii” mai au de jucat trei partide în această fază a competiției: în deplasare cu Hoffenheim (12 decembrie), în deplasare cu Qarabag (23 ianuarie 2025) și acasă cu Manchester United (30 ianuarie 2025).

Casa de pariuri Mr Bit oferă cota 8.00 pentru ca FCSB să se claseze în primele opt formații în clasamentul grupei principale, adică să se califice direct în optimile de finală Europa League.

Hoffenheim și Qarabag par slabe

Potrivit statisticilor publicate pe Football Meets Data, campioana României este cu un pas și jumătate în „16-imile” competiției, în care participă echipele clasate pe locurile 9-24. Dacă va mai lua minim un punct din următoarele trei meciuri, ea va fi sigură ca va trece din faza grupelor.

Potrivit computerului Opta, „roș-albaștrii” vor avea șanse mari să ajungă direct în „optimi” dacă vor mai câștiga minim 7 puncte în ultimele trei runde, ceea ce este  greu, dar nu imposibil.

Următoarea adversară, FC Hoffenheim, este o „sperietoare” numai prin prisma faptului că reprezintă Bundesliga. Echipa antrenată de austriacul Christian Ilzer este pe locul 25 în grupa Europa League, cu o victorie, două egaluri și două înfrângeri (golaveraj 5-8), iar în campionatul intern este pe 14. Așadar, are un sezon mediocru.

La rândul lor, azerii de la Qarabag au până acum o victorie și patru  înfrângeri în grupa principală Europa League (golaveraj 4-13). Au câștigat, surprinzător, pe terenul lui Bodo/Glimt (2-1). FCSB poate spera la o victorie în Azerbaidjan, mai ales după succesul pe terenul lui PAOK.

În fine, pare foarte greu de obținut un rezultat bun în fața lui Manchester United, deși „diavolii” nu trec prin cea mai bună perioadă. Se poate ca formația din Premier League să fie deja calificată în „optimi” la ora jocului din ultima rundă și să nu se mai concentreze pe competiția europeană. Așadar, totul e posibil.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 aprilie 2026
14 aprilie 2026