Titlurile zilei

Ce se întâmplă la Iași? Medicii sunt în alertă! În fiecare zi au ajuns la spital pacienți cu asemenea simptome! Există o explicație!

Publicat: 13 dec. 2019

Un număr extrem de mare de pacienți a ajuns în ultima săptămână la spital, cu anemii severe. Din cauza gravității afecțiunii, medicii au fost nevoiți să le facă transfuzii de sânge. Specialiștii oferă o serie de recomandări pentru a evita aceste complicații

În ultima săptămână, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de persoane diagnosticate cu anemie severă. Unii dintre aceștia au avut nevoie chiar și de transfuzie de sânge. Medicii susțin că, în perioada postului, ieșenii își restricționează alimentația, fapt pentru care nivelul hemoglobinei în sânge scade drastic. Fiind într-un stadiu extrem de avansat al anemiei, mulți dintre pacienți au primit transfuzie de sânge. Totodată, a crescut și numărul cazurilor de pacienți cu trombocitopenii severe (numărul scăzut de trombocite), dar și a pacienților cu accidente hemoragice secundare, care au necesitat transfuzii cu concentrat trombocitar.

Postul, cauza principală

În ultima săptămână, peste 65 de pacienți diagnosticați cu anemii s-au înghesuit în Clinica de Hematologie a Spitalului „Sf. Spiridon”. Așa cum constată medicii, postul ar fi motivul pentru care atât de mulți ieșeni ajung la spital. Persoanele peste 65 de ani sunt cele mai afectate de anemie severă, dar nici tinerii nu au scăpat.

„În ultima săptămână a fost înregistrată o creștere considerabilă a numărului de pacienți diagnosticați cu sindrom anemic sever, nivelul hemoglobinei în sânge fiind de 4, 5, 6 grame pe decilitru. Nivelul scăzut al hemoglobinei a impus transfuzie cu sânge. Postul este o cauză importantă pentru accentuarea sindromului anemic și a creșterii numărului de cazuri cu această afecțiune. Prin post, ieșenii își restricționează alimentația necesară susținerii unei valori acceptabile a hemoglobinei, mai ales la pacienții care prezintă și alte boli asociate”, punctează dr. Oana Bădulescu, șefa Clinicii de Hematologie a Spitalului „Sf. Spiridon”.

Ieșenii ajung în ultimul stadiu

Medicii specialiști spun că pacienții ajung la spital într-un stadiu deja avansat al afecțiunii, fapt pentru care se impune transfuzia de sânge, un procedeu nu prea ușor de suportat pentru majoritatea pacienților. Aceștia prezintă stări de oboseală, paloare, lipsa capacității de concentrare în activitățile cotidiene.

„Simptomatologia severă aduce pacientul la spital în momentul în care simptomele caracteristice anemiei sunt severe și nivelul hemoglobinei este extrem de scăzut. Se recomandă pacienților ca la debutul simptomelor de tipul lipsei poftei de mâncare, somnolenței, lipsa puterii de a duce activitățile zilnice la bun sfârșit, să se adreseze medicului specialist”, adaugă medicul ieșean.

Unde duce consumul excesiv de medicamente?

Șefa Clinicii de Hematologie spune totodată că infecțiile respiratorii frecvente în sezonul rece accentuează patologia pacienților diagnosticați cu trombocitopenie (numărul scăzut de trombocite). În ultima săptămână, zeci de pacienți au ajuns la spital cu accidente hemoragice.

„Perioada sezonului rece afectează și pacienții diagnosticați cu trombocitopenie. Aceștia prezintă episoade de epistaxis (n.r.- curgerea sângelui din nas), vânătăi pe corp apărute din senin, dar și gingivoragii (n.r.- sângerări gingivale). Afecțiunea se agravează din cauza consumului crescut de medicamente antiinflamatoare non-steroidiene, cum ar fi Aspirina, Diclofenac, Nurofen și Paracetamol”, mai spune dr. Oana Bădulescu.

Pacienților cu hemofilie li se recomandă o atenție sporită!

Nici în cazul pacienților diagnosticați cu hemofilie lucrurile nu stau prea bine. Medicii spun că odată cu începerea sezonului rece, riscul de traumatisme prin cădere crește. Din acest motiv, aceștia recomandă pacienților să acorde o atenție sporită pacienților diagnosticați cu hemofilie și a celor diagnosticați cu diverse tulburări de coagulare, în scopul evitării sângerării severe. Din cauza acestor complicații apărute în ultima perioadă, s-a impus pacienților spitalizarea continuă și tratament de substituție cu factor de coagulare pe o perioadă mai lungă de timp.



loading...

Adauga un comentariu