Prima pagină » National » Ce se va intampla cu dozele de vaccin refuzate de medici?
Ce se va intampla cu dozele de vaccin refuzate de medici?

Ce se va intampla cu dozele de vaccin refuzate de medici?

26 dec. 2020, 09:31,
în National

Vaccinarea personalului medical se va încheia la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2021 iar dozele refuzate de medici şi asistenţi în prima etapă de vaccinare vor fi redistribuite în etapa a doua, a declarat, sâmbătă, dr. Valeriu Gheorghiţă, şeful Campaniei de vaccinare anti-COVID.

„Fiecare etapă din campania de vaccinare are obiectivele sale. Prima etapă are menirea de a proteja sănătatea personalului medical şi social, pentru a avea o forţă de lucru care să asigure asistenţa medicală în momentul de faţă.

În etapa a doua, care vizează populaţia vulnerabilă, dacă vom avea un nivel de acoperire vaccinală foarte mare, nu vom mai înregistra cazuri forme severe, nu vom mai avea presiune pe sistemul medical şi nu vom mai înregistra decese, sau impactul acestora va fi mult diminuat.

În ceea ce priveşte nivelul de acoperire vaccinală şi intenţia de vaccinare a populaţiei generale, cred că doar prin prezentarea clară, transparentă şi onestă a beneficiilor şi riscurilor oamenii vor putea decide în cunoştinţă de cauză ce doresc să facă (…)

Dr. Valeriu Gheorghiţă: Efectele adverse generale constau în febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare

Reacţiile adverse cele mai frecvente sunt de intensitate uşoară-medie: durere, disconfort, roşeaţă, tumefacţie la locul injecţiei. Se pot înregistra reacţii adverse generale: febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare. Au fost înregistrate câteva cazuri de reacţii adverse majore la persoane cu istoric alergic de şoc anafilactic (…)

Estimăm că etapa 1 de vaccinare se va termina la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. Eventualele doze de vaccin refuzate de personalul medical vor redistribuite în etapa a doua de vaccinare, destinată persoanelor vulnerabile (…)

Vaccinarea oficialilor, a preşedintelui României, va avea loc la momentul potrivit, în etapa corespunzătoare care prevede vaccinarea demnitarilor”, a spus Valeriu Gheorghiţă, după recepţionarea primelor 10 mii de doze de vaccin Pfizer – BioNTech la Institutul Cantacuzino din Capitală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026