Femeia în roşu văzută pe camerele de supraveghere în apropierea Luizei a fost găsită. Aceasta este ultima persoană care a văzut-o înainte ca fata să fie răpită. Femeia urmează să fie audiată la IGPR, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Acest demers vine după ce avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, a cerut acest lucru.
Pop a spus că anchetatorii s-au decis să o caute pe femeia în roşu.
„După trei luni de zile, astăzi, în sfârşit, mi-au răspuns şi mie la toate cererile procedurale pe care le-am făcut. Între altele, mi-au spus că îmi admit această cerere de identificare a persoanei. De-aici încolo admit, cum s-ar spune, până acum nu au ştiut de existenţa ei. Mi-au spus că or să caute persoana în roşu”, a declarat Tonel Pop.
Anchetatorii se pare că au identificat-o şi o vor chema la audieri săptămâna viitoare.