Prima pagină » Sport » Cea mai mare dramă din istoria echipei Dinamo, pericolul retrogradării!
Cea mai mare dramă din istoria echipei Dinamo, pericolul retrogradării!

Cea mai mare dramă din istoria echipei Dinamo, pericolul retrogradării!

05 aug. 2020, 23:00,
în Sport

Dinamo a încheiat sezonul de play-out pe penultimul loc în clasament, având cu 5 meciuri mai puţin disputate. Singura speranţă a „câinilor” este ca sistemul competiţional să se extindă la 16 echipe, potrivit Mediafax.

Dinamo va retrograda pentru prima dată în istoria clubului

Singura speranţă a lui Dinamo este ca Federaţia să mărească numărul de echipe în Liga 1 în sezonul următor. Altfel, Dinamo va retrograda pentru prima dată în istoria clubului.

Fanii lui Dinamo au protestat împotriva schimbării de regulament, au cântat alături de jucători înainte ca aceştia să joace cu Viitorul.

Suporterii acuză un abuz împotriva echipei după votul cluburilor

„Ce se întâmplă azi este cea mai mare încălcare a regulamentelor fotbalistice. O întâmplare nefericită, o pandemie, care nu este prevăzută în niciun regulament. Nu schimbi regulile jocului în timpul jocului! Nu schimbi regulamentul de desfăşurare al unei competiţii în timpul campionatului! Niciodată! Nici dacă este COVID!”, a spus Cristian Costandache, fan Dinamo.

„Câinii” au încheiat sezonul pe locul 13, cu 25 de puncte, la două puncte distanță de ultimul loc, ocupat de Chindia Târgoviște, dar cu cinci meciuri în minus, pentru că celelalte cluburi din play-out au votat ca sezonul să nu fie prelungit, astfel că echipa din ”Ștefan cel Mare” nu își poate disputa meciurile restante (două cu Hermannstadt, două cu Chindia și unul cu Sepsi), iar LPF trebuie să găsească un criteriu de departajare, scrie digisport.ro.

Cluburile din Liga 1 au votat pentru retrogradarea lui Dinamo! Poli Iaşi are şanse mari să scape

Gino Iorgulescu, președintele LPF, este de acord ca din sezonul viitor să fie 16 echipe în Liga 1, așa cum vrea și Federația Română de Fotbal. Șeful LPF spune că decizia trebuie să aparțină cluburilor, care ar câștiga mai puțini bani dacă vor fi 16 formații în prima divizie.

„Nu am nimic împotriva ideii de 16 echipe dacă cluburile din Liga 1 agreează această variantă. Întotdeauna voi susține regulile unei opțiuni democratice, iar situația de criză generată de COVID-19 poate determina inclusiv această măsură”, a fost mesajul lui Gino, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

Comitetul Executiv al FRF a decis luni să refuze propunere LPF de a prelungi sezonul actual până când Dinamo va putea juca toate meciurile restante și a stabilit ca barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1 se va juca pe 9 și 12 august. Astfel. LPF a solicitat azi tuturor cluburilor din Liga 1 un punct de vedere cum ar trebui să se facă departajarea după ultima etapă care va avea loc astăzi. Echipele au fost puse să voteze între două soluții: raportul puncte per meci pe întreg sezonul, fără înjumătățire, iar a doua, raportul puncte per meci exclusiv pe parcursul play-out-ului.

Cu excepția Universității Craiova, care s-a abținut, celelate 13 cluburi au votat, iar scorul final a fost de 7-6 în favoarea celei de-a doua variante. Caz în care Dinamo e practic retrogradată în proporție de 99%!

Cine a votat pentru criteriul puncte per meci exclusiv în play-out, deci DINAMO SĂ RETROGRADEZE

FCSB
CFR CLUJ
Hermannstadt
Clinceni
Voluntari
Iași
Chindia

Cine a votat pentru criteriul puncte per meci pentru întreg sezonul, deci DINAMO SĂ SE SALVEZE

Dinamo
Viitorul
Astra
Gaz Metan
Botoșani
Sepsi
* Craiova s-a abținut

Clasamentul în acest moment pe criteriul votat de cluburile din Liga 1â

Club- Meciuri- Puncte -Raport
1. Hermannstadt -11 -21 -1,909
2. Viitorul -13- 22- 1,692
3-4. Clinceni- 13- 21 -1,615
Voluntari -13- 21- 1,615
5. Poli Iași- 13- 18- 1,384
6. Sepsi- 12- 14 -1,166
7. Dinamo- 8- 7- 0,875
8. Chindia- 11- 7 -0,636

Dacă această ierarhie se va menține și după etapa de miercuri, atunci Chindia și Dinamo ar fi retrogradate, iar Sepsi ar merge la baraj, însă Dinamo are o șansă infimă să evite penultimul loc. Și anume, să se impună cu Viitorul, iar Sepsi să piardă pe teren propriu cu Academica Clinceni, echipă care nu mai poate ajunge sub nici o formă nici măcar pe loc de baraj.

De asemenea, dacă Poli Iași va pierde mâine cu Hermannstadt, iar Sepsi se impune cu Clinceni, atunci Iași va cădea pe loc de baraj. În acest scenariu, Chindia e matematic retrogradată, iar Sibiul, Viitorul, Clinceni și Voluntari s-au salvat!

Acest criteriu de departajare va fi pe masa Comitetului Executiv în ședința de vineri și se va aplica doar dacă va fi votat de majoritatea membrilor forului condus de Răzvan Burleanu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`