Local

Cea mai noua aplicație lansată de Termo Service! Plata întreținerii, direct de pe telefon!

Publicat: 04 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cea mai noua aplicație lansată de Termo Service Plata întreținerii direct de pe telefon
Alin Aivănoaei

Termo-Service S.A., administrator de imobile pe teritoriul municipiului Iași, pune la dispoziția proprietarilor de apartamente, începând de miercuri, 4 noiembrie, noua platformă de gestiune a cheltuielilor de întreținere la adresa de internet: www.tsiasi.ro. Această platformă poate fi accesată de pe toate dispozitivele conectate la internet: calculator personal, smartphone, tabletă, notebook, toate funcțiunile fiind optimizate și securizate, astfel încât să fie o soluție confortabilă și sigură de plată a întreținerii și gestionare a contului personal.


Practic, prin comenzi foarte simple, se pot accesa următoarele opțiuni:
• Plata cheltuielilor de întreținere;
• Vizualizarea istoricului cheltuielilor și detaliilor sumelor de plata;
• Istoricul plăților;
• Transmiterea consumului de apă;
• Vizualizarea istoricului consumului de apă;
• Alerte informative: emiterea listelor de plată lunare, începutul perioadei de transmitere a indexului și alte mesaje cu caracter informativ;
• Transmiterea mesajelor cu posibilitatea atașării documentelor în format electronic;
• Vizualizarea istoricului mesajelor.
De asemenea, site-ul www.tsiasi.ro va conține o gamă variată de soluții pentru comunicarea cu clienții cum sunt:
• Accesarea canalului de comunicare preferat printr-un singur click (facebook, e-mail, telefon);
• Vizualizarea secțiunii de noutăți și comunicate;
• Afișarea informațiilor de interes public;
• Căutarea casieriilor după adresa blocului.
“Sperăm că noua platformă de gestiune a utilităților, pusă la dispoziție gratuit de către Termo-Service, va fi apreciată în număr mare de către ieșeni, care și-au manifestat dorința de a beneficia de servicii online pentru plata întreținerii, mai ales în contextul pandemic pe care îl traversăm.
Așteptăm ca toți clienții Termo-Service să acceseze site-ul www.tsiasi.ro, urmărind indicațiile de constituire a contului personal și să ne transmită aprecierile și sugestiile pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor societății noastre”, a declarat Alin Aivanoaei, directorul general al SC Termo Service SA.

Adauga un comentariu