Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a luat cuvântul miercuri, 21 ianuarie, la Forumul Economic Mondial de la Davos, într-un moment intens mediatizat, după ce a lăsat să se înțeleagă că poziția sa față de Groenlanda va deveni clară „pentru toată lumea”. Atenția comunității internaționale se concentrează asupra stațiunii elvețiene, unde liderul de la Casa Albă susține un discurs așteptat cu interes.
În intervenția sa, Donald Trump a pus accent pe evoluția economiei americane de la începutul mandatului său, pe care o descrie drept o performanță ieșită din comun.
Donald Trump, despre taxele vamale pentru țări UE: „Ne-ați păcălit de 30 de ani”
Șeful statului afirmă că rezultatele obținute au depășit inclusiv propriile estimări și susține că nivelul de satisfacție al publicului față de conducerea sa este extrem de ridicat.
„De la alegeri bursa a depăşit zeci de recorduri şi asta s-a întâmplat în numai un an. A adăugat o plus valoare uriaşă economiei oamenilor. Oamenii sunt mulţumiţi de mine. De la ceremonia mandatului meu am asigurat investiţii record, aşa cum nu au mai fost reuşit de altă ţară. Sub democraţi eram o ţară moartă, acum suntem cea mai importantă ţară din lume. Economia SUA creşte într-un ritm proiectat de 2 ori mai mare. Cu politicile mele se vor putea atinge cifre şi mai mari. Sunt veşti bune pentru toate naţiunile. Când cresc SUA, toţi cresc. Când noi mergem jos, toată lumea ne urmează. Nu credeam că putem face asta atât de repede, credeam că va dura mai mult de 1 an. S-a întâmplat foarte repede.
Aş fi vrut să discutăm cum am reuşit această minune economică. Din păcate unele locuri din Europa nu mai sunt recunoscut. Ne putem certa, dar nu e loc de ceartă. Nu vreau să supăr pe nimeni. Iubesc Europa, dar nu se îndreaptă într-o direcţie bună. În ultimele decenii s-a mers pe politici nesustenabile, s-a mers pe îndepărtarea industriei grele şi pe susţinerea ţărilor pe importuri de populaţii din ţinute îndepărtate. Administraţia Biden şi din alte state vestice le-au aplicat. Este atât de mult potenţial în atât de multe naţiuni, iar rezultatul a fost un deficit suveran uriaş.
Cei așa-ziși experți care au zis că modelul meu va eșua, au văzut acum că s-au înșelat. Într-un singur an, agenda mea a cunoscut o transformare cum nu s-a mai văzut în 100 de ani. Redeschidem centralele electrice. În loc să îi aducem la putere pe birocrați, îi concediem. Sunt nevoiți să își caute locuri de muncă în sectorul privat. Mă urau când i-am concediat, acum mă iubesc. Scădem taxele pentru oameni, scădem taxele pentru importuri. Am redus deficitul bugetar, am redus inflația, am promis să reduc reglementările stufoase și am anulat peste 100 de reglementări.
În luna iulie am introdus o legislație nouă care a anulat o serie de taxe. Am adoptat beneficii care să ajute companiile din SUA, iar mediul privat a apreciat foarte mult faptul că, în momentul în care făceau investiții, beneficiau de deduceri fiscale. Nimeni nu credea că miracolele pe care le-am făcut noi pot fi realizate de o țară, dar am reușit să facem asta. Este un program care se va întinde pe 10 ani, cel al deducerilor fiscale.
Am redus deficitul de transport cu 77 la sută, fără a accentua inflația. Și eu credeam că fac lucrurile bune, acum toți s-au convins. Producția internă a crescut cu 300 la sută pe lună și se va tripla curând. Se construiesc fabrici noi pe tot teritoriul țării, o creștere de 40 la sută. Dăm autorizațiile foarte rapid atunci când sunt cerute. Câteva dintre cele mai mari companii și țări din lume sunt parteneri. Fac înțelegeri uriașe în domeniul petrolului și gazelor naturale.
Tranzacțiile pe bursă au explodat, și nu doar în SUA. Voi urmați la o creștere. Când America a oprit politicile energetice care favorizau țările care poluau, am avut beneficii în privința prețurilor. La noi, benzina depășise anumite praguri de preț. Multe fabrici au fost închise din cauza unor oameni incompetenți care nu știau ce fac acolo. Săptămâna trecută am importat din Venezuela o cantitate record. Din cauza politicilor din Venezuela, situația s-a deteriorat, dar acum îi ajutăm. Acum 20 de ani era o țară minunată, iar acum are probleme, dar noi îi ajutăm. Venezuela va avea rezultate fantastice. Venezuela va câștiga mai mulți bani în următoarele șase luni decât a câștigat în ultimii 20 de ani. Toate marile companii petroliere vin cu noi, este uimitor.Este minunat să vezi asta, iar conducerea țării a fost foarte bună. Au fost foarte, foarte inteligenți. Escrocheria verde este cea mai mare escrocherie din istorie. Ne-a distrus economiile și a dus la creșterea prețurilor la electricitate. Sunt eoliene în toată Europa, dar sunt looseri. Cu cât mai multe, cu atât mai mare prețul la electricitate. Ne pasă de Europa. Mama a fost scoțiană, tata german. Vreau să văd Europa prosperă. Dar Europa trebuie să fie puternică, trebuie să iasă din cultura autodistructivă, oribilă din ultimii ani. Sunt chestiuni de securitate națională, în cele din urmă. Groelanda, vreți să spun câteva cuvinte?
Nu va fi o amenințare către NATO, ci va întări securitatea Alianței. Dăm atât de mult către NATO și primim atât de puțin înapoi. NATO nu ar exista dacă eu nu m-aș fi implicat în primul meu mandat, iar războiul din Ucraina e cel mai bun exemplu. Pe noi ne desparte un ocean urriaș și războiul din Ucraina nu trebuia să pornească și nu ar fi pornit dacă alegerile din anul 2020 nu ar fi fost furate și cei care le-au furat vor plăti în curând. E nevoie de o presă dreaptă, presa e coruptă.
Respect oamenii din Groenlanda și Danemarca. Dar toți membrii NATO trebuie să își apere teritoriul. Dar nu există nicio putere mai mare decât SUA. Danemarca a picat în fața Germaniei naziste în doar 6 ore, a trebuit să trimitem noi trupe ca să apere Groenlanda. Am stabilit baze militare în Groenlanda pentru Danemarca, am luptat pentru Danemarca. Am salvat Groenlanda. După războiul pe care l-am câștigat noi – și fără noi ați fi vorbit cu toții germană și puțină japoneză – am dat înapoi Groenlanda. Și cât de nerecunoscători sunt.
Nu am primit nimic de la NATO, cu excepția că i-am apărat de URSS. Am plătit mulți ani 100% pentru NATO și tot ce cerem este să primim Groenlanda ca să o apărăm. Nu putem să o închiriem ca să o apărăm. E vorba și de chestiunea psihologică: cine ar vrea să apere un contract de închieriere?
Tot ce vrem de la Danemarca pentru securitate națională și internațională este această bucată de pământ pe care vrem să construim cel mai mare Golden Dome construit vreodată.
Și Canada ar trebui să ne fie recunoscătoare. I-am spus lui Netanyahu să nu-și mai asume creditul pentru Iron Dome, pentru că e tehnologia noastră.
Mă voi întâni azi cu președintele Zelenski. Trebuie să oprim acel război pentru că mor prea mulți oameni. Făcând asta, ajut Europa, ajut NATO.
Ceea ce cer eu acum e o bucată de gheață care poate avea un rol vital în pacea mondială. E o cerere foarte mică în comparație cu ceea ce am oferit zeci de ani.
Vom fi alături de NATO, dar nu sunt sigur că NATO ne va fi alături dacă vom suna și vom spune: suntem atacați de cutare națiune. Cu toți banii pe care i-am cheltuit, nu sunt sigur că NATO va fi alături de noi.
După ce am dat NATO și europenilor trilioane de dolari, ei ne cumpără armele. Avem cele mai bune echipamente militare din lume și le vom produce mai repede: rachete Patriot, Tomahawk, avioane F-35.
Vrem Groenlanda. Puteți spune DA și vom aprecia foarte mult. Puteți spune NU și vom ține minte. Mai devreme în discurs, Trump a dat asigurări că Statele Unite nu vor folosi forța pentru a lua Groenlanda. Nu trebuie să folosesc forța, nu vreau să folosesc forța, nu voi folosi forța.
Elveția face ceasuri foarte frumoase, dar nu plăteau nicio taxă când exportau în SUA. Și am spus să punem tarife de 30% pentru a recupera acest deficit comercial de 41 mld. dolari.
Am pus o taxă de 30% în cazul Elveției și s-a dezlănțuit iadul.
Eu nu știam că sunt oameni grozavi în Elveția tocmai datorită Statelor Unite, pentru că nu-i tarifam în niciun fel.
M-a sunat premierul, o doamnă cred și îmi tot spunea: nu puteți să faceți asta, suntem o țară mică. I-am spus că sunt o țară mare din punct de vedere al deficitului.
Au venit să mă viziteze toți șefii companiilor elvețiene. Nu vreau să fac rău nimănui. Am mai redus tariful, care acum e plătit.
Dar sunt și alte țări care fac bani pe baza SUA.
Mi-am dat seama că Statele Unite țin pe linia de plutire întreaga omenire. Toată lumea a profitat de SUA. Eu am fost un om cinstit și am stabilit tarife. Fără noi, nicio țară reprezentată aici nu mai există”, a spus Donald Trump.
in 5 ani china va fi cea mai puternica!
Pana mai ieri radea de mosul senil Biden,se pare ca i-a luat locul cu brio!