Prima pagină » International » Cel puţin 43 de migranţi și-au pierdut viața în naufragiul unui vas în largul Tunisiei
Cel puţin 43 de migranţi și-au pierdut viața în naufragiul unui vas în largul Tunisiei

Cel puţin 43 de migranţi și-au pierdut viața în naufragiul unui vas în largul Tunisiei

03 iul. 2021, 23:59,
în International

Cel puţin 43 de migranţi s-au înecat în naufragiul unui vas în largul Tunisiei, pe când încercau să traverseze Marea Mediterană, dinspre Libia către Italia, iar 84 au fost salvaţi, a declarat sâmbătă pentru Reuters filiala tunisiană a Semilunii Roşii.

Vasul pornise din Zuwara, de pe coasta nord-vestică a Libiei, şi transporta migranţi din Egipt, Sudan, Eritreea şi Bangladesh, potrivit organizaţiei guvernamentale, informează Agerpres.

„Marina a salvat 84 de migranţi, iar 43 s-au înecat în naufragiul unui vas care pornise din Zuwara, în Libia, cu destinaţia Europa”, a declarat Mongi Slim, un oficial al Semilunii Roşii.

Pe de altă parte, autorităţile franceze au anunţat că au salvat sâmbătă, în strâmtoarea Pas-de-Calais (nord), 47 de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii pentru a ajunge pe coasta britanică în ambarcaţiuni improvizate, transmite AFP.

Sâmbătă dimineaţa, centrul regional operaţional de supraveghere şi salvare (CROSS) Gris-Nez a fost contactat de migranţi aflaţi în dificultate, în largul Sangatte, în apropiere de Calais. Cinci naufragiaţi, între care se afla şi o femeie însărcinată, au fost salvaţi şi debarcaţi în portul Boulogne-sur-Mer, a anunţat prefectura maritimă din Canalul Mânecii şi din Marea Nordului.

Ulterior, o altă ambarcaţiune a anunţat că are o avarie la motor şi cei 22 de pasageri au fost salvaţi şi debarcaţi în portul Dunkerque.

CROSS Gris-Nez a fost contactat de o a treia ambarcaţiune cu migranţi aflaţi în dificultate, care au anunţat că au o avarie la motor. Douăzeci de persoane au fost salvate şi conduse în portul Boulogne-sur-Mer.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT, iar echipa sa de bodyguarzi s-ar fi mobilizat imediat pentru a gestiona situația familiei sale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat din trafic pe 21 septembrie 2026 și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a […]
Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
23 septembrie 2026
23 septembrie 2026