Prima pagină » Razboi în Ucraina » Cel puțin 9 morți într-un atac lângă orașul Rivne. Rusia anunță că va ataca fabricile ucrainene de armament – FOTO

Cel puțin 9 morți într-un atac lângă orașul Rivne. Rusia anunță că va ataca fabricile ucrainene de armament – FOTO

14 mart. 2022, 20:57,
în Razboi în Ucraina

Nouă persoane au fost ucise şi alte nouă rănite, luni, într-un atac al armatei ruse asupra unui turn de televiziune, în apropierea oraşului Rivne, în vestul Ucrainei, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.

„La 16:00 GMT, putem declara că sunt nouă morţi şi nouă răniţi”, a declarat presei Vitali Kobal, şeful administraţiei locale, adăugând că ”două rachete” au lovit turnul de televiziune din Antopil, la 15 kilometri est de Rivne, şi o clădire administrativă aflată în apropiere.

‘În acest moment, operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare şi vor continua până când resturile din clădiri vor fi complet îndepărtate”, a adăugat el.

Potrivit serviciilor de salvare, bombardamentul a avut loc luni în jurul orei 03:25 GMT.

Potrivit lui Vitali Kobal, accesul la televiziune a fost deja restabilit la sfârşitul zilei în partea de nord a regiunii Rivne, prin intermediul reţelei de cablu.

Fabricile de armament, următoarea țintă a rușilor

Rusia a avertizat luni că intenţionează să atace fabricile ucrainene de armament, ca represalii după un atac ucrainean asupra unui oraş controlat de separatiştii proruşi în Doneţk, şi le-a cerut localnicilor aflaţi în proximitatea respectivelor fabrici să se îndepărteze de acele locuri, transmite Reuters.

Ministerul rus al Apărării a menţionat într-o declaraţie că Rusia estimează că Ucraina a folosit muniţii cu fragmentaţie în atacul asupra unei zone dens populate în Doneţk.

Forţele ruse vor acţiona pentru a ”scoate din funcţiune întreprinderile complexului militaro-industrial al Ucrainei care fabrică şi repară arme pe care naţionaliştii le folosesc pentru a comite crime de război”, se arată în declaraţia ministerului rus.

„Îndemnăm cetăţenii ucraineni care lucrează în aceste întreprinderi, precum şi rezidenţii din clădirile rezidenţiale situate în apropiere, să părăsească zonele de potenţial pericol”, a mai transmis acelaşi minister

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 martie 2026
23 martie 2026